"Nu au ce să caute într-o astfel de competiție". Verdict dur despre grupa României din preliminariile pentru EURO 2024

Romania Mihai Stoica preliminarii euro 2024 Nationala
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 28 Martie 2023, 10:19
Data actualizarii: Marti 28 Martie 2023, 10:39

România a început campania de calificare pentru EURO 2024.

Naționala antrenată de Edward Iordănescu face parte din grupa I, alături de Elveția, Israel, Belarus, Kosovo și Andorra. În prima partidă, România s-a impus cu scorul de 2-0 în fața celor din Andorra, iar în cel de-al doilea meci joacă cu Belarus, pe teren propriu, marți (28 martie), de la 21:45.  

Mihai Stoica este de părere că prima reprezentativă a avut noroc la tragerea la sorți, ajungând în cea mai slabă grupă din punct de vedere valoric, fără adversari cu nume importante. 

"Cred că avem cea mai slabă grupă posibilă şi, din punctul ăsta de vedere, avem cele mai mari şanse de calificare. Gândiţi-vă că există o grupă cu Italia şi Anglia, Franţa a bătut Olanda.

Cred că e cea mai slabă grupă posibilă. Plus că mai avem un... bine, aici e şi avantajul nostru, şi al israelienilor, şi al kosovarilor, că jucăm cu două echipe care nu au ce să caute într-o astfel de competiţie.

Andorra şi Belarus, să mă ierte, nu au ce să caute. Sunt sub... nu discutăm de Luxemburg, Luxemburg e echipă, a făcut 0-0 cu Slovacia. Luxemburg e echipă bună...", a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.

Clasament Grupa I 
 

1. Elveția - 3 puncte

2. România - 3 puncte

3. Kosovo - un punct

4. Israel - un punct

5. Andorra - 0 puncte

6. Belarus - 0 puncte

Programul grupei României:
 

25 martie 2023: Belarus – Elveția 0-5,  Andorra – ROMÂNIA 0-2, Israel – Kosovo 1-1

28 martie 2023: ROMÂNIA – Belarus, Kosovo – Andorra, Elveția – Israel (21:45)

16 iunie 2023: Kosovo – ROMÂNIA, Belarus – Israel, Andorra – Elveția (21:45)

19 iunie 2023: Elveția – ROMÂNIA, Belarus – Kosovo, Israel – Andorra (21:45)

9 septembrie 2023: Andorra – Belarus (19:00), ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția (21:45)

12 septembrie 2023: ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra (21:45)

12 octombrie 2023: Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția (21:45)

15 octombrie 2023: Elveția – Belarus (19:00), ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel (21:45)

18 noiembrie 2023: Belarus – Andorra (19:00), Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo (21:45)

21 noiembrie 2023: ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus (21:45)

VIDEO | Conferința de presă dinaintea partidei România - Belarus
 


Conferință de presă Răzvan Marin și Edi Iordănescu înainte de România - Belarus (27.03.2023) pe www.sport.ro

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!