Legitimat la Celta Vigo, Ionuț Radu a revenit în poarta naționalei în amicalul încheiat cu victoria României, scor 2-1 cu Moldova, meci pregătitor pentru partida de duminică împotriva Austriei, în preliminariile pentru Campionatul Mondial de anul viitor.

Ionuț Radu: "N-am refuzat niciodată naționala, n-am fost arogant cu nimeni"

Liderul României la EURO U21 din Italia și San Marino a traversat mult timp o perioadă nefastă, însă în prezent a redevenit un goalkeeper pe care naționala se poate baza. În timp, multe voci au pretins că portarul care și-a făcut junioratul la Steaua și la Dinamo ar fi transmis că nu vine la națională dacă nu e titular. În presă s-a rostogolit și informația că selecționerii nu l-ar vrea pentru atitudinea sa.

Ionuț Radu a vorbit despre golul primit cu Moldova, dar a abordat și un subiect care a născut multe comentarii în ultimii ani.

(n.r. dacă ar accepta să fie rezervă) N-am refuzat niciodată echipa naţională. N-am fost niciodată arogant cu nimeni. Şi dacă am fost îmi cer scuze, dar ştiu că nu-mi stă în fire. Cred că am crescut destul de mult pe plan personal. Am reuşit să ajung la un nivel chiar mai bun şi e bine, sunt fericit”, a spus portarul celor de la Celta Vigo, potrivit Prima Sport.

România - Moldova 2-1

ROMÂNIA: I. Radu – Cr. Manea, M. Popescu, Eissat, Opruţ (K. Ciubotaru 46) – V. Dragomir (Fl. Tănase 89), Screciu – Moruţan (Man 58), Hagi (C. Cîrjan 70), Baiaram (Al. Dobre 58) – L. Munteanu (Miculescu 58). SELECŢIONER: Mircea Lucescu

MOLDOVA: C. Avram – Forov, Baboglo, A. Crăciun, Dumbrăvanu (Gherasimencov 46), Reabciuk – Perciun (Bodişteanu 55), Raţă (Plătică 77), Postolachi (Moţpan 46), Borş (Bogaciuc 63) – Damaşcan (Boiciuc 46). SELECŢIONER: Lilian Popescu

Cartonaşe galbene: Crăciun 90+3

Arbitri: Ishmael Barbara - Duncan Sultana, Luke Portelli (toţi din Malta)