”Il Luce” l-a omis pe Louis Munteanu, golgheterul SuperLigii României, care traversează o formă splendidă la CFR Cluj. 

Ioan Andone a pus punctul pe ”i” după ce Louis Munteanu a ratat convocarea la naționala mare: ”Sunt convins”

Ioan Andone, fost internațional român, consideră că Louis Munteanu ar fi trebuit convocat la prima reprezentativă. Atacantul a fost selecționat de Daniel Pancu în lotul României U21.

”E un jucător foarte bun. Eu sunt convins că știe nea Mircea de ce nu l-a convocat. A luat trei atacanți Alibec, Denis Drăguș și Bîrligea, care are un singur meci în picioare. 

Trebuia luat. Da, trebuia luat. Nu să le închidă gura celor de la CFR, e golgheterul campionatului, era o soluție. Putea să joace cu Bîrligea un meci și cu el unul. Alibec e și el o soluție. 

O să vedem, dacă Louis Munteanu își vede de treabă, sigur o să fie convocat în viitor”, a spus Ioan Andone, potrivit DigiSport.

România U21 are meci amical înainte de turneul final din vară - EURO U21 2025 - cu Portugalia U21 vineri, de la ora 20:30. Partida va fi transmisă în direct pe VOYO!

Lotul convocat de selecționerul Daniel Pancu

PORTARI: Otto Hindrich (CFR Cluj), Alexandru Roșca (Dinamo), Vlad Rafailă (US Lecce / Italia);

FUNDAȘI: Darius Oroian (Sepsi OSK), Dan Sîrbu (Farul Constanța), Cristian Ignat (Rapid), Matteo Duțu (AC Milan / Italia), Ümit Akdağ (Toulouse FC / Franța), Matei Ilie (CFR Cluj), Costin Amzăr (Al Nasr / Emiratele Arabe Unite), Andrei Borza (Rapid);

MIJLOCAȘI: Constantin Grameni (Rapid), Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia), Marius Corbu (APOEL Nicosia / Cipru), Cristian Mihai (UTA Arad), Alexandru Musi (FCSB), Cătălin Cîrjan (Dinamo), Rareș Ilie (Catanzaro / Italia), Ianis Stoica (FC Hermannstadt), Andrei Gheorghiță (FCSB), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova);

ATACANȚI: Louis Munteanu (CFR Cluj), Ionuț Cojocaru (Farul Constanța).