Deși David Barbu a punctat din nou și a ajuns la trei goluri în turneu, prestația tricolorilor mici nu a fost suficientă în fața unei echipe olandeze foarte ofensive.
David Barbu, cu capul plecat după eșecul cu Olanda: „Au fost mai buni decât noi”
Naționala pregătită de Ion Marin a fost dominată de la început, iar portarul Mate Simon a fost nevoit să intervină în repetate rânduri pentru a menține scorul strâns.
Neerlandezii au deschis scorul prin Konadu, după o acțiune rapidă pe flancul drept, iar Kees Smit, golgheterul competiției, a majorat avantajul cu puțin timp înainte de pauză.
După reluare, Aymen Sliti a dus scorul la 3-0 în urma unui contraatac, însă David Barbu a reaprins speranțele României cu un șut deviat.
La final, Barbu, vizibil afectat, a venit la microfon și a făcut o analiză a meciului.
„A fost o experiență foarte frumoasă. Ne-am descurcat destul de bine. Păcat de acest meci, au fost mult mai buni decât noi. Nu pot să spun că a fost o diferență chiar atât de mare, dar s-a simțit. Au fost mai buni.
Am trei goluri, sunt fericit pentru mine, dar, din păcate, nu am reușit să fac totul pentru echipă în acest meci. Să auzi atâta lume cântând imnul cu tine e ceva de nedescris. Visez de mic asta.
Nu vreau să vorbesc despre viitor. Totul va fi pas cu pas”, a spus David Barbu, după meci.
- Olanda va juca finala cu Spania pe 26 iunie, tot pe Giulești.