NEWS ALERT Anunț oficial din partea FRF! Ce adversari va întâlni naționala în amicalele din noiembrie

Romania moldova - romania romania - slovenia Nationala Edward Iordănescu
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 28 Iulie 2022, 15:17
Data actualizarii: Joi 28 Iulie 2022, 15:19

Federația Română de Fotbal a anunțat, prin intermediul site-ului oficial, ce partide amicale va disputa în luna noiembrie.

Naționala României va juca în compania Sloveniei după campania din Nations League, pe data de 17 noiembrie, pe Cluj Arena.

România, meciuri amicale cu Slovenia și Republica Moldova

Trei zile mai târziu, România se va deplasa în Moldova pentru un meci de verificare cu Republica Moldova, care se va disputa la Chișinău, pe stadionul Zimbru.

„Ultimul duel cu Slovenia a avut loc în august 2012, un meci amical, la Ljubljana, scor 3-4, goluri Papp, Torje și Grozav.

Cel mai recent meci contra Moldovei, tot un joc de verificare, s-a disputat în februarie 2007, la București, scor 2-0, goluri Mazilu și Mutu.

Cele două meciuri din noiembrie vor fi ultimele jocuri de pregătire ale naționalei României înainte de startul preliminariilor EURO 2024. Grupele care au ca miză calificarea la turneul final vor fi trase la sorți pe 9 octombrie, la Frankfurt, iar campania se va desfășura între martie și noiembrie 2023, în perioadele dedicate meciurilor internaționale”, se arată pe site-ul FRF.

Până la meciurile cu Slovenia și Republica Moldova, România trebuie să încheie campania de Liga Națiunilor, unde este pe ultimul loc în Grupa 3 din Liga B, cu trei puncte în patru meciuri jucate și un singur gol marcat.

Ultimele meciuri din Nations League se vor disputa în septembrie, cu Finlanda (în deplasare, 23 septembrie) și Bosnia (acasă, 26 septembrie).

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!