Adrian Mutu, șocat după Kosovo - România 0-0: ”Nu-mi vine să cred că în 2023 mai există așa ceva!”

kosovo - romania Adrian Mutu Romania Nationala Adrian Mutu
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 16 Iunie 2023, 23:58
Data actualizarii: Sambata 17 Iunie 2023, 00:00

Kosovo și România au remizat la Pristina, scor 0-0, un rezultat bun pentru ”tricolori” în economia calificării la EURO 2024.

Adrian Mutu, antrenorul Rapidului și golgheterul all-time al echipei naționale, cu 35 de reușite, la egalitate cu Gică Hagi, a tras primele concluzii după duelul de la Pristina.

”Briliantul” a fost șocat de starea gazonului din Kosovo, care le-a dat mari bătăi de cap ”tricolorilor”. 

În ziua partidei, s-a pus problema ca meciul să fie amânat, din cauza ploilor, dar în cele din urmă organizatorii au decis că partida se poate juca.

Adrian Mtu: ”Nu-mi vine să cred că în 2023 mai există așa ceva”

„Într-adevăr, așa a părut de la televizor. A fost un meci în care am fost dominați, într-adevăr n-am reușit să facem mai mult pe faza ofensivă. Am mers pe cartea contraatacului care ne-a pus în câteva situații periculoase, dar nu destul de periculoase pentru a putea marca. 

A fost terenul greu, chiar nu-mi vine să cred că în 2023 mai există o echipă, la nivel de națională, care poate juca pe un astfel de teren care ne-a condiționat puțin. Și ei au jucat pe același teren, dar parcă nici noi n-am încercat să construim”, a spus Adrian Mutu, la Antena 1.

După această partidă, România rămâne pe locul doi, cu șapte puncte, la trei puncte distanță de urmăritoarea Israel și la două puncte în spatele liderului Elveția.

Următorul meci al României, cu Elveția, este programat pe 19 iunie, în deplasare.

Kosovo - România 0-0. Echipele:

KOSOVO: 12. Muric – 15. Vojvoda, 13. Amir Rrahmani-cpt., 3. Aliti, 23. Paqarada – 5. Fazliji, 20. Dresevic – 7. Rashica, 9. Celina, 8. Muslija – 18. Muriqi. Selecționer: Alain Giresse

Rezerve: 1. Ujkani, 16. Bekaj – 2. L.M. Kastrati, 6. Kryeziu, 10. Zhegrova, 11. Albion Rrahmani, 14. Topalli, 17. Loshaj, 19. Gërxhaliu, 21. Rrudhani, 22. Krasniqi

ROMÂNIA: 12. Moldovan – 4. Manea, 3. Drăgușin, 15. Burcă, 22. Camora – 6. Băluță, 14. M. Marin, 10. Stanciu-cpt. – 20. Man, 9. Pușcaș, 17. Coman. Selecționer: Edward Iordănescu

Rezerve: 1. Târnovanu, 16. Aioani – 2. Rațiu, 5. Nedelcearu, 7. Alibec, 8. Cicâldău, 11. Hagi, 13. Mihăilă, 18. Olaru, 19. Screciu, 21. Moruțan, 23. Sorescu

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!