Matei Ilie: „Din păcate calitatea lor s-a văzut”
La Bratislava, selecționata pregătită de Daniel Pancu a fost pe punctul de a răpune vicecampioana europeană, la Under 21.
Matei Ilie a vorbit după înfrângerea dramatică cu ibericii și l-a scos în evidență pe Louis Munteanu, după reușita senzațională din primele minute.
Fundașul lui CFR Cluj a explicat unde s-a făcut diferența în meciul cu Spania.
„Suntem foarte triști pentru că eram foarte aproape de un rezultat imens, de un rezultat foarte mare. Am fi vrut să aducem acasă 3 puncte, dar din păcate calitatea lor s-a văzut și nu am reușit să rezistăm încă 10 minute.
Eu cred că am luptat eroic, sunt mândru de toți băieții care au jucat în această seară, dar atât am putut!
Louis Munteanu este un jucător senzațional, cu execuții senzaționale și astăzi a arătat cât de mult avem nevoie de el și ce jucător este.
Daniel Pancu mi-a zis să țin capul sus, am fost foarte aproape dar nu trebuie să stăm acum să ne plângem, asta este! Este mai ușor cu antrenorul pe bancă, dar nu cred că ar fi schimbat foarte mult în rezultatul meciului.
(n.r. Ce ne dorim pentru meciul cu Slovacia) Clar ne dorim o victorie, este sigurul obiectiv pentru meciul acela și vom merge să câștigăm”, a declarat Matei Ilie, în exclusivitate PRO TV.
Spania U21 - România U21 2-1 (Jauregizar M 85', Fernandez R. 88' / Munteanu L. 4')
Louis Munteanu a deschis scorul în minutul 4 al partidei, în urma unei pase perfecte date de Borza și o execuție senzațională a atacantului de la CFR Cluj, din afara careului.
În a doua parte, Vladislav Blănuță a fost eliminat, în urma unei intrări cu talpa în minutul 84. Imediat după, în minutul 85 a urmat golul superb a lui Jauregizar, care l-a lăsat fără replică pe Răzvan Sava și la 3 minute după Roberto Fernandez a marcat golul victoriei pentru iberici.
Din păcate, rezultatul a și ucis speranțele României la o calificare, în sferturile Euro 2025, în mare măsură.