Trebuia sa fie mai tare ca Ronaldo si sa-si conduca tara la Mondial, dar si-a sabotat cariera. La 31 de ani, Quaresma e din nou EROU

Trebuia sa fie mai tare ca Ronaldo si sa-si conduca tara la Mondial, dar si-a sabotat cariera. La 31 de ani, Quaresma e din nou EROU

A jucat pentru unele dintre cele mai tari echipe ale Europei, dar si-a sabotat cariera si a ratat sansa de a deveni un star in toata puterea cuvantului. Acum, la 31 de ani, Ricardo Quaresma pare in sfarsit pregatit sa face pace in viata si sa isi urmeze destinul - acela de a face spectacol pe terenul de fotbal.

A fost unul dintre cele mai tari talente ale lui Sporting la inceputul anilor 2000 si a fost promovat la prima echipa chiar de Loti Boloni. Apoi a avut nevoie de doar doua sezoane pentru a ajunge la Barcelona, fiind anuntat drept noul star al clubului catalan.

Este vorba despre nimeni altul decat portughezul Ricardo Quaresma, unul dintre cei mai capriciosi fotbalisti din fotbalul mondial, un jucator despre care se spune ca nu si-a putut atinge niciodata potentialul maxim.

Un fotbalist extrem de talentat, capabil sa joace pe toate posturile din ofensiva, Quaresma s-a remarcat in cariera sa prin tehnica deosebita.

Ricardo Quaresma a plecat din Portugalia in acelasi an cu Ronaldo. Daca actualul star al Realului a luat drumul Angliei, fiind achizitionat de Sir Alex Ferguson, Quaresma a ajuns la Barcelona, echipa care a dat 6 milioane de euro in schimbul sau.

De acolo, povestile celor doi fotbalisti s-au scris insa diametral opus. In timp ce Cristiano Ronaldo a ajuns unul dintre cei mai scumpi fotbalisti ai planetei, a castigat trei Baloane de Aur si a batut nenumarate recorduri, Ricardo Quaresma a ramas cunoscut drept un fotbalist care si-a sabotat cariera, in ciuda faptului ca are o Liga a Campionilor in palmares.

Quaresma a fost genul de fotbalist care a jucat intreaga cariera doar "din talent", fara sa incerce sa iasa din zona sa de confort si sa depuna prea mult efort la antrenamente.

"Acum stiu ca talentul nu e destul pentru a avea o cariera de succes. Am implinit 31 de ani, stiu ca am pierdut mult, dar ma uit la Ryan Giggs, la Zanetti, la Pirlo, care au jucat sau joaca la varste mult mai inaintate. Vreau si eu acelasi lucru", suna acum cateva luni revelatia fotbalistului lusitan, care promitea ca isi va relansa cariera.

Problemele lui Ricardo Quaresma au inceput inca de la Barcelona. Portughezul, in care Frank Rijkaard avea mare incredere, a dezamagit constant si a fost incapabil sa se adapteze performantei. Chiar daca a jucat alaturi de Ronaldinho sau Xavi, Quaresma nu a imprumutat nimic de la acestia, multumindu-se sa impartaseasca doar acelasi talent.

"Nu am stiut sa am rabdare la Barcelona, nu puteam accepta sa stau pe banca. Am avut o atitudine complet idioata, acum stiu, am luat decizii proaste in momente cheie ale carierei mele. Am vrut ca totul sa mi se puna pe tava si sa vina de-a gata, dar n-am realizat ca performanta nu se face asa", erau cuvintele rostite de Quaresma la inceputul sezonului.

Dupa esecul de la Barca, talentatul mijlocas a cunoscut si o perioada buna, la Porto, sub comanda lui Jesualdo Ferreira. Acesta a jucat 3 ani si a castigat 3 campionate ale Portugaliei, lucru care l-a propulsat inca o data la o echipa si mai mare a Europei. Portughezul a fost cumparat de conationalul Jose Mourinho la Inter. Se intampla in 2008, cand Inter Milano, echipa care avea sa ia Liga Campionilor in 2010, platea 18.7 milioane de euro in schimbul sau.

"Quaresma? E tipul de jucator caruia ii place sa joace prea mult cu exteriorul, dar eu va zic ca o sa vedeti un altfel de fotbalist in cateva luni", spunea Mourinho la momentul transferului. A fost unul dintre momentele in care Jose s-a inselat amarnic. Quaresma a bifat 24 de aparitii in doi ani si a sfarsit prin a fi cedat in Turcia, la Besiktas, intr-un campionat in care, cum ar zice fanii Rapidului, o bara frumoasa e mai apreciata decat un gol urat.

La Besiktas, Quaresma spera sa aiba un start fresh, dar temperamentul l-a tradat inca o data. Unul dintre cele mai controversate episoade ale carierei sale s-a petrecut la pauza unui meci de Europa League, impotriva lui Atletico, cand portughezul a aruncat cu o sticla de apa in antrenorul Carlos Carvahal, fiind suparat ca a fost schimbat.

In sfarsit, cum declinul nu fusese deja complet, decazand de la titlul de "cel mai talentat fotbalist al generatiei sale" la "talent ratat", Quaresma a ales banii arabilor si s-a dus sa joace la Al Ahli Dubai pentru un sezon.

In ciuda constantelor ratari ale acestuia, povestea sa se poate incheia asa cum nimeni nu se mai astepta. Ricardo Quaresma s-a intors, la 30 de ani, la Porto, echipa in tricoul careia a cunoscut unele dintre cele mai importante performante. Acesta a avut un primmsezon bun, chiar daca fanii l-au privit cu scepticism, si a dat 7 goluri in 18 partide, ajungand si in sferturile Europa League.

Decis sa il convinga pe selectionerul Paulo Bento sa-l ia la Cupa Mondiala din Brazilia, Quaresma a pozat in "good guy" pentru o buna perioada, dar a trait o noua dezamagire, ratand lotul largit al Portugaliei. Cu toate acestea, norocul ii poate surade mijlocasului.

Quaresma nu a dezarmat, iar in ultimele luni s-a concentrat doar asupra fotbalului. Acesta a bifat 25 de meciuri si 6 goluri pentru Porto in campionat, dar si 3 goluri in cele 9 aparitii din Liga Campionilor.

Doua dintre golurile marcate in Liga au fost in poarta lui Manuel Neuer, in duelul cu Bayern de miercuri seara, goluri care se pot dovedi a fi decisive in ecuatia calificarii pentru Porto.

La 31 de ani, Quaresma poate avea parte de finalul de cariera pe care nici nu-l mai visa in urma cu trei ani, iar cele doua goluri in poarta Bayern-ului pot intra definitiv in istoria clubului.

"Vreau sa demonstrez ca nu sunt un fotbalist ratat. Stiu ca talentul nu e destul pentru a cunoaste succesul in fotbal. Am 31 de ani, vreau sa termin fotbalul asa cum au facut-o Ryan Giggs si Zanetti" - Ricardo Quaresma.





FULLSCREEN
Galerie Foto
  • /

VIDEO PROTVPLUS.RO

Scandal în PNL, între taberele Cîțu și Orban. Acuzații de ”trădare” și ”război”
BRAT
Modifică setările cookies