Real Madrid a bifat o victorie importantă în manșa tur a optimilor UEFA Champions League cu Manchester City. Galacticii s-au impus cu 3-0 și vor avea prima șansă în returul programat săptămâna viitoare în Anglia, pe ”Etihad”.

Federico Valverde a fost de departe Omul Meciului de pe ”Santiago Bernabeu”. În prima repriză a reușit hat-trick-ul. Scorul putea fi și mai mare, dar Vinicius Junior a ratat o lovitură de la 11 metri în actul secund.

Starul lui Manchester City nu își revine după 0-3 cu Real Madrid: ”Atunci ne-am pierdut complet”

Bernardo Silva, titular pe ”Bernabeu”, a explicat că primul gol semnat de Valverde a scris și decăderea ”cetățenilor” în fața lui Real Madrid pe teren opus.

”La scorul de 3-0, situația devine puțin mai dificilă. Acum sunt dezamăgit. Mâine este o altă zi și cu siguranță vom aborda meciul de săptămâna viitoare crezând că avem o șansă.

Acum este momentul să reflectăm și să înțelegem ce nu am făcut bine. Apoi, săptămâna viitoare, când ne vom pregăti, vom spera că putem face ceva în privința asta. E greu să vorbesc despre asta, pentru că ar trebui să mă uit din nou la meci. Sentimentul meu pe teren a fost că am început bine. Nu am putut controla atmosfera și cred că echipa mea a lăsat emoțiile să schimbe jocul.

Ne simțeam confortabili și găseam spațiile potrivite, dar după ce am primit primul gol am pierdut complet controlul. Am încetat să mai controlăm tranzițiile și mingile secunde. Este un stadion dificil de jucat.

Suntem obișnuit să jucăm pe aceste stadioane, pentru că o facem deja pe Anfield și St. James' Park unde e deja foarte greu. Trebuie să depășești aceste momente pentru a te perfecționa, iar astăzi a fost doar un meci din care am învățat pentru întreaga echipă”, a spus Silva, citat de TMW.