Sheriff Tirapol, din nou în grupele europene! Victorie și calificare la Chișinău

Sheriff Tirapol, din nou în grupele europene! Victorie și calificare la Chișinău Liga Campionilor Sheriff Tirapol, din nou în grupele europene! Victorie și calificare la Chișinău
Sheriff Tiraspol și-a asigurat o nouă calificare în grupele competițiilor europene, după ce s-a calificat în turul 3 preliminar din Champions League.

Marți seară, Sheriff a eliminat campioana Sloveniei, Maribor, în turul 2 preliminar din Champions League. După 0-0 în deplasare, formația din Republica Moldova a câștigat la limită returul, 1-0, la Chișinău, locul în care s-a mutat echipa pentru meciurile din cupele europene ca urmare a decizie UEFA din iunie.

Sheriff Tirapol, din nou în grupele europene! Victorie și calificare la Chișinău

Unicul gol al dublei a fost marcat de Momo Yansane, unul dintre puținii "supraviețuitori" ai echipei care învingea Real Madrid, pe Santiago Bernabeu, în grupele Champions League din sezonul trecut (2-1). Atacantul din Guineea a intrat pe teren în minutul 85, iar trei minute mai târziu a marcat golul decisiv.

Calificarea în turul 3 preliminar din Champions League înseamnă asigurarea prezenței în grupele unui competiții europene. Chiar dacă va fi eliminată în următorul duel, Sheriff va coborî în play-off-ul Europa League, iar de acolo va merge, în funcție de rezultat, fie în grupele celei de-a două competiții europene, fie în Conference League.

  • În primul tur preliminar din Champions League, Sheriff a eliminat Zrinjski, campioana din Bosnia și Herțevoina, scor 1-0, la general.

În turul 3 preliminar din Champions League, Sheriff Tiraspol va înfrunta Viktoria Plzen, campioana Cehiei. Meciurile se vor disputa pe 2 și 9 august.

Sheriff vrea din nou în grupele Champions League

Denis Zmeu (37 de ani), fostul fotbalist de la FC Vaslui, este de o lună preparator fizic la Sheriff Tiraspol, echipă care a scris istorie în sezonul trecut din Champions League.

După parcursul fabulos din sezonul trecut, conducerea lui Sheriff s-a obișnuit cu marea performanță și transmite clar că obiectivul din acest sezon este calificarea în grupele Ligii Campionilor.

"E o echipă total diferită, jucători și antrenori. Normal că așteptările tuturor suporterilor sunt aceleași. Mai interesant e că și conducerea are aceleași așteptări, deși înțelege că jucătorii sunt diferiți și trebuie un pic de timp ca să se vadă mâna antrenorului, să se obișnuiască și cu jucătorii. 

Noi n-avem foarte mult timp, dar doar asta se cere, să mergem mai departe, nimeni nu te așteaptă. În prima zi, mi s-a zis clar că obiectivul este să intrăm în Champions League, adică fără niciun fel de glume, foarte clar spus. Toată lumea ia foarte serios în calcul acest lucru", a spus Denis Zmeu, într-un interviu acordat recent pentru www.sport.ro.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!