Până la un duel în turul 3 din UCL, FCSB trebuie să treacă mai întâi de Shkendija, campioana Macedoniei de Nord. Meciul tur se joacă la Skopje, marți, de la ora 21:00, în direct pe VOYO, iar manșa secundă e programată miercuri, 30 iulie, de la 20:30, pe Arena Națională.
Steaua Roșie Belgrad, posibil adversar pentru FCSB: "Suntem favoriți împotriva oricui în turul 3"
Steaua Roșie Belgrad este una dintre posibilele adversare ale lui FCSB din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. Echipa care domină autoritar campionatul din Serbia a cucerit matematic titlul în sezonul trecut chiar înainte de startul play-off-ului, iar în ultimele ore a reușit un transfer de răsunet - austriacul Marko Arnautovic (36 de ani), care s-a despărțit recent de Inter Milano.
La fel ca FCSB, Steaua Roșie Belgrad trebuie să treacă mai întâi de turul 2, acolo unde va da peste Lincoln Red Imps, din Gibraltar. Totuși, managerul general Zvezdan Terzić recunoaște că se gândește deja la runda următoare.
"Am avut o discuție cu jucătorii și, chiar dacă suntem favoriți în acest duel, nu trebuie să existe relaxare, iar pregătirile pentru acest joc să se desfășoare cât mai profesionist.
Chiar dacă echipa din Gibraltar nu trebuie subestimată, toată lumea privește deja spre turul 3, acolo unde ne așteaptă un adversar mai dificil. Putem da peste campioanele din Polonia, Croația, Suedia, Finlanda sau Ucraina, dar, având în vedere statutul clubului nostru, ar trebui să pornim ca favoriți împotriva oricui", a spus Zvezdan Terzić, la emisiunea Oko, citat de RTS.