VIDEO EXCLUSIV "Am dormit așa frumos aseară!" Sorin Cârțu a vorbit la Ora Exactă în Sport despre Istvan Kovacs la City - Real 4-3. "Bravo, senzațională prestație!"

SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 27 Aprilie 2022, 11:13
Data actualizarii: Miercuri 27 Aprilie 2022, 11:40

Manchester City - Real Madrid 4-3, în prima manșă a semifinalei Ligii Campionilor. A doua semifinală, Liverpool - Villarreal se joacă azi, de la 22:00. 

  • Sorin Cârțu, președintele Universității Craiova, a comentat la Pro Arena prestația centralului Istvan Kovacs la partida tur din semifinala UCL, Manchester City - Real Madrid 4-3. 
  • Kovacs a condus fără greșeală întâlnirea disputată marți seara.
  • Returul are loc pe 3 mai. 

A doua repriză a fost mult mai intensă pentru brigada română. Kovacs s-a remarcat printr-un avantaj corect lăsat la golul al patrulea al gazdelor. Apoi, în minutul 80, Laporte a atins mingea cu mâna deasupra umărului, la un duel pentru balon cu Benzema, după o centrare. Kovacs a dictat fără ezitare penalti, transformat de Benzema.

Sorin Cârțu, fostul mare fotbalist al "Craiovei Maxima", acum președinte la gruparea patronată de Mihai Rotaru, a vorbit la Ora Exactă în Sport de la Pro Arena.

"Am dormit așa frumos aseară, când ai o asemenea vizionare, ce nivel, ce ritm,vai de capul meu! Bravo pentru Istvan Kovacs, l-aș întreba dacă așa atitidine trebuie să aibă și în România, cea cu Pep Guardiola -

La noi, cum a comentat ăla (n.r.: - antrenor), imediat îl scotea în tribună.  Băi, comportați-vă la fel! Și cu antrenorul Guardiola, de aia te comporți așa, cu Croitoru, cu Reghecampf.... 

Prestația lui a fost senzațională. Trecuseră 20 de minute și el nu a fluierat", a spus Cârțu, miercuri dimineața, la Pro Arena.

Prima manșă a semifinalei Champions League, dintre Manchester City și Real Madrid, 4-3, a fost un adevărat regal pentru fotbal. Pe lângă cele 7 goluri ale partidei, ambele echipe s-au întrecut în ratări și faze superbe de a înscrie. La tot acest spectacol a avut un rol important și Istvan Kovacs (37 ani). Arbitrul român a avut o prestație remarcabilă, chiar dacă în minutul 54 Pep Guardiola (51 ani) i-a reproșat „centralului” că a acordat un out în favoarea Realului, iar acesta a fost nevoit să-l atenționeze.  

În cele din urmă, după ce a văzut reluările, antrenorul lui Manchester City și-a prezentat scuzele față de Istvan Kovacs și a ținut să precizeze că a acționat sub impulsul emoției.

Pep Guardiola: „A fost out în favoarea lui City”

„Mi-am prezentat scuzele aribtrului, a fost doar emoția partidei. Pentru mine, a fost out în favoarea lui City, dar el a decis altfel. Am reacționat sub impulsul emoției și mi-am prezentat scuzele”, a declarat Pep Guardiola la finalul meciului.  Rerturul semifinalei UEFA Champions League va fi pe Santiago Bernabeu, pe 4 mai, de la 22:00, LIVE TEXT pe www.sport.ro. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!