„Nu se adoptă iniţiativa!” Lovitură crâncenă pentru suporterii steliști care sperau că CSA va promova sezonul acesta

csa steaua Ghencea Helmuth Duckadam Vasile Dincu Liga 2 Fanii de la CSA Steaua
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Miercuri 19 Aprilie 2023, 22:44
Data actualizarii: Miercuri 19 Aprilie 2023, 23:54

Suporterii steliști primesc o veste dură. Șanse foarte mici ca CSA Steaua să promoveze în acest sezon în Superliga.

Suporterii steliști sperau ca inițiativa propusă de Vasile Dîncu de modificare a Legii Sportului să fie dezbătută în procedură de urgență și astfel CSA Steaua să poată promova în prima ligă la finalul acestui sezon.

Se pare că echipa de fotbal a clubului Armatei este departe de acest moment. Helmut Duckadam susține că s-a interesat la oameni din sfera politicului și că amendamentul propus de fostul ministru al Apărării nu va fi adoptat în Parlament, deoarece nu va avea susținerea necesară.

  • Logo Steaua

„Nu cred că se va adopta acest amendament propus de cei trei parlamentari. A fost mai mult un joc de imagine pentru ei, pentru că această hotărâre se putea lua în urmă cu 10, 20 de ani. S-a luat chiar acum.

Cred că este o chestiune pur şi simplu de imagine şi de care am mai vorbit şi eu cu unii, cu alţii. Nu se va adopta în Parlament această iniţiativă”, a spus Helmut Duckadam, potrivit Orangesport.

Talpan spera ca legea să fie modificată în două săptămâni

Florin Talpan, juristul CSA Steaua, a dezvăluit în urmă cu doar câteva zile că ar fi nevoie de doar două săptămâni pentru ca Legea Sportului să fie modificată.

„Eu sunt foarte conştient că acest proiect de lege trebuie să intre urgent în dezbatere, pentru ca noi să avem drept de promovare din acest an. Pentru că nu cred că este momentul să se mai tragă de timp încă un an. Ar fi rea-credinţă din partea acelor oameni.

(n.r. - cât de mult ar dura promulgarea acestei legi) Eu m-am interesat de lucrul acesta. Sunt foarte multe interpretări din punctul acesta de vedere. În două-trei săptămâni dacă s-ar vrea să se facă, se poate rezolva această problemă.

(n.r. - dacă se poate schimba regulamentul pe parcursul sezonului) Inclusiv Federaţia Română de Fotbal a anunţat ieri (n.r. - vineri) că putem promova din acest sezon”, a spus Florin Talpan, potrivit Primasport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!