GALERIE FOTO Încă un stadion nou în România: ”Va fi personalizat”

stadion csc selimbar csc selimbar Liga 2
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 01 Iunie 2024, 11:39
Data actualizarii: Sambata 01 Iunie 2024, 11:40

CSC Șelimbăr a fost una dintre revelațiile sezonului precedent din Liga 2.

Chiar dacă nu a avut drept de promovare, echipa antrenată în sezonul recent încheiat de Claudiu Niculescu a reușit să obțină locul trei din play-off.

Acum, autoritățile locale pregătesc un proiect ambițios, care cuprinde și un stadion. Primarul Mihai Grecu a făcut anunțul prin intermediul rețelelor de socializare.

Se pregătește un nou stadion la Șelimbăr

La Șelimbăr se pregătește un stadion ”personalizat în funcție de necesitățile comunității”, care va fi construit de Compania Națională de Investiții (CNI).

„Încă din anul 2022 am început demersurile pentru construcția unui nou stadion în satul Veștem! Acest proiect va fi realizat prin Compania Națională de Investiții (CNI). 

Noi ne vom ocupa de proiectare, iar CNI va executa propriu-zis construcția. Spre deosebire de alte proiecte, acest stadion va fi personalizat în funcție de necesitățile comunității noastre.

Ne dorim să avem un stadion conform cu standardele FIFA și UEFA, dar și o sală multifuncțională unde vom amenaja o sală de fitness cu acces gratuit pentru toți locuitorii comunei.

Suntem entuziasmați de acest proiect și de beneficiile pe care le va aduce comunității noastre”, a transmis Mihai Grecu.

Deoarece Șelimbăr și Covinul Hunedoara nu au avut drept de promovare în prima ligă, echipele care au promovat în Superligă au fost Unirea Slobozia și Gloria Buzău.

Csikszereda Miercurea Ciuc și CS Mioveni au prins barajul pentru promovare, dar ambele au pierdut în fața celor de la Dinamo, respectiv FC Botoșani.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!