Steaua are două victorii în primele două etape, 3-1 cu Tunari și 4-1 cu Concordia Chiajna, însă nici în acest sezon nu va avea drept de promovare din cauza formei de organizare a clubului.

Daniel Oprița: "Propun ca Steaua să primească drept de promovare, dar să avem o limită la banii publici"

Deranjat de comentariile celor de la Concordia Chiajna conform cărora Steaua joacă fără presiune pentru că nu are drept de promovare, Daniel Oprița a avut un discurs amplu la conferința de presă.

Antrenorul propune ca Steaua să aibă drept de promovare în Superliga, dar să aibă resurse financiare limitate din banii publici, avansând inclusiv o sumă anuală - 500.000 de euro.

"Dar celelalte echipe nu joacă fără presiune? Mai sunt antrenori care lucrează la echipe fără drept de promovare. Nu e numai Steaua! Toată lumea e deranjată de Steaua, dar sunt alte secții tot la Ministere și se cheltuie bani. Mai mulți! Câte Ministere sunt? N-am văzut pe nimeni să spună că se cheltuie la handbal, la rugby, la baschet, la volei. Ăia nu sunt tot bani din buzunarul vostru, ai mei? 

Nu se cheltuie chiar așa mult. E sport, până la urmă. Banii se cheltuie mai mult în altă parte. Vedeți că bani mulți se cheltuie și la alte echipe. Sunt antrenori care stau tot fără presiune la echipe fără drept de promovare și nu prind play-off-ul. Și salariile sunt tot ca la noi! Noi avem presiune pentru că avem suporterii. E bine și când te împing de la spate, dar când nu merge nu e ușor. E Steaua și pretențiile sunt mari, chiar dacă n-ai drept de promovare.

Noi jucăm. Dacă mai prindem încă o dată play-off-ul și ajungem pe loc de promovare, poate, până la urmă, cineva se gândește să ne dea drept de promovare. Eu aș propune să pună o limită: vreți în Liga 1, nu cheltuiți mai mult de 500.000. Și restul să ne descurcăm! Ca să nu zică cineva că noi suntem de la stat și cheltuim mai mult decât privatul. Să ne dea 500.000 pentru Liga 1, iar în rest să facem rost de la sponsori, de la televiziune. Dacă ne descurcăm, bine. Dacă nu, retrogradăm și asta e. Eu așa aș propune: o limită și nu cred că se mai supără nimeni.

Și vă mai spun ceva: la echipele celelalte fără drept de promovare nu am văzut să se promoveze tineri. Și se cheltuie banii! Știți echipele. Spuneți-mi ce jucători au scos. Eu am șase copii pe bancă și intră la mine. Hai să vorbim de toate echipele!", a spus Oprița.

9 echipe dintre cele 22 din Liga 2 NU au drept de promovare din cauza faptului că sunt cluburi de drept public. Este vorba despre CSA Steaua, CS Dinamo, CS Afumați, CSC Șelimbăr, CSM Slatina, CSC Dumbrăvița, CS Tunari, CSM Olimpia Satu Mare și CS Gloria Bistrița.