„Câinii” au pierdut în ultima etapă cu Metalul Buzău, scor 0-1, și au ajuns la trei înfrângeri consecutive în Liga 2.
Formația lui Chirilă a mai fost învinsă de CS Afumați, scor 2-1, în prima etapă, și de CSM Slatina, scor 5-1, în deplasare, în runda secundă.
Ionuț Lupescu, mesaj pentru Ionuț Chirilă
Invitat telefonic în cadrul emisiunii Matinal, transmisă în direct pe VOYO SPORT 1, Ionuț Lupescu a vorbit despre situația de la CS Dinamo și despre începutul de mandat al lui Ionuț Chirilă.
Coordonatorul academiei clubului a ținut să-l laude pe tehnician pentru faptul că a acceptat să preia o echipă foarte tânără, despre care spune că nu este încă pregătită pentru nivelul Ligii 2.
„Am găsit un antrenor care a avut curaj să înceapă nu de la 0, de la -1! Nu suntem pregătiți, acești copii sunt de o lună de zile împreună, cred că peste 3-4 luni vom vedea mai bine unde vom fi”, a spus Ionuț Lupescu la Matinal.
Oficialul lui CS Dinamo a explicat și strategia clubului, care pune accentul pe promovarea tinerilor din propria academie.
„Am luat tineri din academia noastră de la 15, 16, 17 ani. Le oferim să joace în Liga 2, competiție care poate pentru mulți dintre ei e prea devreme. Asta e proiectul nostru.”
- CS Dinamo are zero puncte după trei etape, cu un golaveraj de 2-8.