Steaua București are un debut dezastruos în Liga 2, cu trei eșecuri din tot atâtea etape, și ocupă penultimul loc.
Doar CS Dinamo, echipa de juniori antrenată de Ionuț Chirilă, este mai slabă la golaveraj decât ”militarii” din Ghencea.
În următoarea etapă, Steaua joacă acasă cu Dumbrăvița, iar clubul a anunțat prețurile biletelor.
Cât costă biletele în Ghencea
”FOTBAL ⚽️
🎫 BILETELE pentru meciul din data de 23 AUGUST 2026, dintre ❤️💙 Steaua Bucureşti și CSC Dumbrăviţa, se pot achiziționa începând de astăzi, de pe site-ul https://www.entertix.ro/.../steaua-bucuresti-csc... , iar în format fizic din librăriile Cărturești și rețeaua de hypermarketuri Carrefour.
👉🏻 De la casieria stadionului Steaua, biletele se pot achiziționa după următorul program:
• MIERCURI 12:00 – 17:00
• JOI 12:00 – 17:00
• VINERI 12.00 – 17:00
• DUMINICĂ 08:00 – 11:00
Preț bilete:
• Peluza Sud – 15 lei
• Tribuna 2 – 25 lei
• Tribuna 0 – 50 lei
• Loc în lojă – 200 lei
• Lojă (integral – 12 locuri) – 2000 lei
❗️ Biletele achiziționate nu pot fi returnate.
❗️ IMPORTANT: În data de 20.08.2026 nu se vor vinde abonamente la casierie!”, a postat pagina oficială Steaua București.
MApN a diminuat bugetul Stelei, dar obiectivul rămâne același: ”Promovarea echipei în prima ligă”
Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, miercuri, într-un comunicat referitor la bugetul CSA Steaua, că în cazul clubului alocarea bugetară a fost diminuată cu 30 la sută la începutul anului şi că reorganizarea grupării nu s-a încheiat în timp util, astfel că în iulie a fost virată clubului cea mai mare parte din bugetul nealocat la începutul anului.
Drept urmare, nu este afectată nicio activitate sportivă de performanţă şi sunt asigurate plata obligaţiilor contractuale asumate, participarea la competiţiile prevăzute în calendarele sportive şi cheltuielile necesare desfăşurării activităţii clubului până la finalul anului, precizează MApN.
Ministerul menţionează că obiectivul echipei de fotbal rămâne promovarea în prima ligă, "pentru care este necesară modificarea cadrului legislativ care să permită acest lucru, etapă de realizat de îndată ce va fi învestit un guvern cu puteri depline".