Daniel Oprița, aflat pe banca echipei militare din vara lui 2019, și-a exprimat public nemulțumirea față de situația în care se află, într-un context în care clubul nu are drept de promovare, iar plecarea sa a fost blocată de conducere.

Curtea dintre Oprița și CSA Steaua s-a adâncit în ultimele săptămâni, după ce antrenorul a negociat o posibilă plecare.

Răspunsul clubului din Ghencea a fost ferm: Oprița poate pleca doar dacă achită clauza de reziliere, în valoare de 50.000 de euro.

„Blocat” la Steaua, Daniel Oprița a ieșit la atac: „Am ajuns ca la grădiniță”

Vizibil afectat, Oprița a vorbit deschis despre situația sa, într-o intervenție pentru PRO TV și Sport.ro.

„Mi-aș fi dorit să duc Steaua până la capăt, în prima ligă. Ar fi fost cel mai frumos final posibil. Am ajuns ca la grădiniță, am văzut că omul continuă și vreau să fiu eu ăla de care se zice... ‘cedează ăla mai...’”, a spus antrenorul de 44 de ani.

Pe plan sportiv, Steaua nu traversează cel mai bun sezon. După 17 etape, formația din Ghencea este pe locul 8, cu 30 de puncte, la egalitate cu Metalul Buzău.

Clubul din Capitală are și probleme în defensivă. CSA Steaua are 23 de goluri primite, cele mai multe dintre echipele din primele 14 poziții, în ciuda unui atac care a marcat de 30 de ori.

Oprița a bifat șase ani pe banca Stelei, perioadă în care a reușit patru promovări, dintre care două „blocate” de forma de organizare a clubului, și un sezon încheiat pe loc de baraj. În vara lui 2024, antrenorul și-a prelungit contractul cu încă două sezoane.

În carieră, Daniel Oprița le-a mai pregătit pe Metalul Reșița, Juventus București, FC Voluntari și CS Mioveni.