FOTO ”Acolo jucați, aici niciodată!”. Banner-ul afișat de ultrașii Stelei, îndreptat către FCSB

csa steaua FCSB peluza sud steaua Liga 2
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 08 Mai 2022, 17:04
Data actualizarii: Duminica 08 Mai 2022, 17:17

Peluza Sud Steaua se opune vehement variantei ca FCSB să joace meciul decisiv pentru titlu cu CFR Cluj pe Ghencea.

Fanii celor de la CSA Steaua și-au exprimat în mai multe rânduri opinia cu privire la închirierea arenei către echipa lui Gigi Becali. La meciul cu Unirea Slobozia, câștigat de favoriții lor cu 2-0, ultrașii de la Steaua au pregătit un banner pentru oficialii FCSB-ului.

”Rahova, Jilava, Poarta Albă / Acolo jucați, aici niciodată!”, a fost mesajul fanilor Stelei.

Marius Lăcătuș, mesaj pentru Gigi Becali: „Nu va fi nici aici bine primit!” 

La meci a fost prezent și Marius Lăcătuș, cel care a fost întrebat și despre situația stadionului și dorința celor de la FCSB de a juca în Ghencea. 'Fiara' le-a transmis un mesaj conducătorilor vicecampioanei, punctând că nu vede de ce și-ar dori să joace pe stadionul Steaua, în contextul în care nu ar fi bine primiți. Mai mult decât atât, Lăcătuș și-a reamintit declarațiile făcute de Gigi Becali în trecut. 

„Văd că e un subiect la modă, se discută acest lucru peste tot, dacă să joace sau nu FCSB în Ghencea. Eu, cel puțin, dacă aș fi în locul cuiva de acolo, nu știu dacă aș accepta să merg undeva unde nu sunt bine primit. Dacă tot insist, insist...E un eveniment care ne aparține celor de la Steaua, ce fac cei de la FCSB e treaba lor. 

Eu îmi aduc aminte că patronul lor a spus că el nu va mai juca niciodată în Ghencea, când a plecat, a spus că nu recunoaște această echipă de fotbal. Când se creează adversitățile acestea, când sunt procesele pe rol între club și domnia sa, nu știu dacă ar fi potrivit să vină să joace aici. În Giulești nu este bine primit, fiți siguri că nu va fi nici aici bine primit”, a declarat Marius Lăcătuș. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!