OFICIAL Zeljko Kopic intră în istoria lui Dinamo! Croatul, lângă Mircea Lucescu, Cornel Dinu, Angelo Niculescu, Ioan Andone sau Iuliu Baratky

Zeljko Kopic intră în istoria lui Dinamo! Croatul, lângă Mircea Lucescu, Cornel Dinu, Angelo Niculescu, Ioan Andone sau Iuliu Baratky Superliga

Antrenorul ”câinilor” a devenit un exemplu de longevitate pe banca tehnică dinamovistă.

”Željko Kopić intră în istoria lui Dinamo! 🔴⚪️

Antrenorul echipei noastre se află acum în topul celor mai longevive mandate pe banca tehnică din istoria clubului.

Îi dorim cât mai multe meciuri, victorii și realizări importante alături de Dinamo!”, a postat Dinamo București.

Clubul a oferit și Top 10 antrenori din istoria ”câinilor”, clasament realizat pe baza longevității tehnicienilor care au activat de-a lungul istoriei la echipă.

Astfel, croatul se află acum într-un clasament select (”10 cele mai longevive mandate din istoria clubului”), alături de Mircea Lucescu, Angelo Niculescu, Ion Nunweiller, Cornel Dinu, Nicolae Dumitru ”Nicușor”, Ioan Andone, Iuliu (Gyula) Baratky și Traian Ionescu.

Kopic, fascinat de „tricolorul” pe care îl vrea la Dinamo: „Are mare calitate”

Dinamo a revenit luni la București după cantonamentul intens din Antalya, ocazie cu care antrenorul Zeljko Kopic a vorbit deschis despre ținta principală pentru defensivă.

Lisav Eissat (20 de ani), „tricolorul” legitimat la Maccabi Haifa, l-a impresionat pe tehnicianul croat, însă un transfer pare imposibil în momentul de față din cauza pretențiilor financiare ridicate ale israelienilor.

„Câinii” caută cu disperare un fundaș central pentru a betona apărarea în partea a doua a sezonului, iar profilul lui Lisav Eissat se pliază perfect pe cerințele lui Zeljko Kopic. Totuși, dorința antrenorului de 48 de ani se lovește de realitatea dură a pieței. Maccabi Haifa solicită nu mai puțin de 1.500.000 de euro în schimbul apărătorului, o sumă care depășește bugetul alocat de acționarii dinamoviști pentru această fereastră de mercato.

Mai mult, misiunea bucureștenilor este îngreunată de statutul fotbalistului. Eissat a devenit un jucător de bază în angrenajul echipei din Israel, iar oficialii de la Haifa nu sunt dispuși să renunțe ușor la serviciile sale în plin campionat.

La sosirea pe aeroport, Kopic a analizat situația și a oferit detalii interesante despre cum au fost monitorizați frații Eissat. Tehnicianul a lăudat calitățile „tricolorului”, însă a admis că șansele ca mutarea să se concretizeze acum sunt infime.

(n.r. Se poate lucra cu această echipă?) S-a arătat că este posibil, că avem o echipă bună. Jucătorii lucrează foarte bine, sunt conexiuni foarte bune între jucători, cu stafful.

(n.r. - Leam Eissat) Este un jucător tânăr, cu potențial. Nu l-am folosit pentru că prioritar era să folosim jucătorii pe care îi vom folosi la următorul meci.

L-am analizat și pe fratele lui în vară (n.r. - Lisav Eissat), l-am avut pe listă înaintea lui. E un jucător cu mare potențial, cu calitate.

Noi nu vorbim cu fiecare jucător cu care suntem asociați în presă. Fiecare jucător pare că e dorit de Dinamo, dar purtăm discuții între noi. Nu putem vorbi despre fiecare nume vehiculat în presă”, a spus Zeljko Kopic.

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!