Liga 1

„Asta e cea mai mare tâmpenie!” Mihai Rotaru, replică dură pentru rivalii de la FCU: „Gata, mă, anul ăsta îmi mai dai 300 și vedem noi!”

Continuă conflictul dintre cele două rivale din Craiova!

SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 24 Iulie 2021, 13:53
Data actualizarii: Sambata 24 Iulie 2021, 13:55

FCU i-a acuzat pe rivalii de la Universitatea Craiova că au umflat artificial numărul abonamentelor pe care le-au vândul, însă Mihai Rotaru se apără.

Potrivit acționarului Universității, Craiova a oferit abonamente gratuite doar suporterilor care își cumpăraseră abonamente sezonul trecut și nu au mai apucat să meargă la meciuri din cauza interdicțiilor impuse de pandemia de coronavirus.

„Eu sper că vom rămâne campioni la suporeri. Fiecare trebuie să încerce să facă ce e cel mai bine. Ei (FCU) trebuie să se preocupe de activitatea lor, de marketingul lor, de relația cu suporterii lor. Noi credem că vom rămâne campioni la suporteri și în acest sezon”, a spus Mihai Rotaru la PRO X, în cadrul emidiunii Ora exactă în sport.

FCU Craiova îi acuză pe rivalii de la Universitatea au umflat în mod artificial un numărul de abonamente.

„Asta e cea mai mare tâmpenie. Noi la corporate nu cred că avem mai mult de 3-400 de bilete. Dar acolo (la FCU), ei trebuie să-și facă meseria. Ei întotdeauna, dacă au o problemă, dau vina pe altcineva. Dacă n-au bani, că i-a blocat cineva, dacă nu-i cheltuie, iar i-a blocat cineva.

Dacă nu vând abonamente, au o problemă nu că de ce nu vând ei abonamente, că de ce vând alții mai multe.

Niciodată la Craiova nu s-au dat abonamente cu cost zero, exceptând acest an, când abonații de anul trecut, care și-au plătit abonamentul integral, au primit abonamente reînnoite gratis, pentru că ei anul trecut nu au fost la meciuri.

Trebuie să-i dai omului ceva. Nu poți să-i iei 300 de lei și gata, mă, anul ăsta îmi mai dai 300 și vedem noi ce se întâmplă”, a mai spus Rotaru.

CITESTE SI

Modifică setările cookies