Unicul gol al derby-ului din Giulești dintre Rapid și Dinamo, care a contat pentru etapa #5 din sezonul regulat al Superligii României, a fost înscris de Mamoudou Karamoko în minutul 72.

Victor Angelescu a dat verdictul după ce Pancu a fost eliminat în Rapid - Dinamo + ”Nu e prima dată când se întâmplă asta”

În minutul 53, Daniel Pancu a fost eliminat în urma unei crize de nervi pe care a avut-o pe bancă, după decizia ”centralului” Horațiu Feșnic de a întoarce o fază în care Rapid era în atac, ca să permită echipei medicale să pătrundă pe gazon și să-i ofere îngrijiri medicale lui Alexandru Musi, căzut pe teren de momente bune.

La Matinalul de pe VOYO SPORT 1, Victor Angelescu, acționarul minoritar și președintele Rapidului, a avut o intervenție telefonică în care a vorbit despre acest subiect, dar și despre faptul că echipa lui Pancu a bifat o evoluție consistentă și trebuie să mai lucreze la finalizare.

”Am făcut un meci solid, un meci pe care l-am dominat, am avut mai multe ocazii, dar n-am înscris. Dacă nu dai gol, fotbalul te pedepsește. Asta e fotbalul. Trebuia să înscriem și nu am făcut-o. Asta e partea negativă. Partea bună e că am avut un joc solid, am dominat, echipa și-a creat ocazii. Ca joc, sunt mulțumit. Din păcate, nu am și finalizat.

Arătam bine și, până la urmă, important e, cel puțin acum la început, jocul. Dacă mai eru câteva etape și pierdeam… dar cred că am arătat bine în toate meciurile. 

Daniel Pancu a adus ceva ce ne lipsea, un alt spirit. Trebuie să reglăm și problema cu finalizarea. Nu e primul meci când ratăm foarte mult. Important pentru noi e ca Daniel Pancu să fie pe bancă”, a spus Victor Angelescu la Matinal.

Putea fi evitat (n.r. cartonașul roșu), știm că trăiește meciul la maximum, dar putea fi evitat. Meciul nu ar fi trebuit să fie întrerupt. Musi se dusese deja la margine, după s-a dus în teren și s-a aruncat acolo. Nu ai de ce să oprești meciul. Noi eram în atac. Normal că (n.r. Pancu) ne va lipsi următorul meci.

(n.r. A fost o discuție?) Daniel știe ce să le spună. Normal că e un minus. Am vorbit după meci cu el, ce să spunem? Vă dați seama că nu o să-i convină că nu o să fie la meci, dar nu se mai schimbă oamenii de la o vârstă, ăsta este Daniel Pancu. Trebuie să înțelegem”, a spus Victor Angelescu la VOYO SPORT 1.