Gigi Becali a declarat în numeroase rânduri că își dorește încă un atacant la echipă, nemulțumit de prestațiile lui Daniel Bîrligea, însă, având în vedere că FCSB nu s-a calificat în Conference League, finanțatorul de la FCSB a ezitat să mai plătească o sumă de transfer.

Bănel Nicoliță: ”Garita e un atacant bun, dar să vedem unde îl mai bagi pe Bîrligea!”

Becali și-ar fi dorit ca Denis Drăguș să semneze cu FCSB, însă atacantul echipei naționalei se află sub contract cu Trabzonspor, iar în momentul de față este dificil ca o mutare la formația roș-albastră să se concretizeze.

Bănel Nicoliță a comentat venirea lui Arnold Garita la FCSB. Fostul jucător al roș-albaștrilor crede că atacantul camerunez este o variantă bună pentru ofensiva echipei lui Gigi Becali, însă este curios să vadă în ce sistem va evolua echipa și dacă Garita va putea juca alături de Daniel Bîrligea în compartimentul ofensiv.

Totuși, Nicoliță crede că Gigi Becali nu se va opri aici și va mai transfera câțiva jucători în această vară.

Garita și acum doi ani de zile era pe lista lui FCSB, doar că a ales să plece afară. E un atacant bun, acum vom vedea în ce sistem vor juca, unde îl mai bagi pe Bîrligea. Concurența e bună. Nea Gigi nu se va opri și va mai cumpăra jucători”, a spus Bănel Nicoliță la VOYO Sport Live. 

Cristi Pulhac: ”Pe Garita l-au luat pentru cinci meciuri!”

Cristi Pulhac a intervenit în discuție și, mai în glumă, mai în serios, a transmis că Arnold Garita nu va juca mai mult de cinci meciuri până să fie trecut ”pe linie moartă” de Gigi Becali.

Oricum pe Garita l-au luat pentru cinci meciuri”, a completat Cristi Pulhac.