La Miercurea Ciuc, cele două echipe au împărțit punctele, după ce echipa pregătită de Robert Ilyes a smuls remiza în minutul 90+9. 2-2 a arătat tabela de marcaj la finalul meciului.

Lorand Paszka și-a luat inima în dinți și l-a învins pe Otto Hindrich cu o ”scăriță”, în urma unei lovituri de la 11 metri de care gazdele au beneficiat în minutele suplimentare.

Ungurii au urmărit Csikszereda - CFR Cluj și l-au descris pe Louis Munteanu în doar două cuvinte

Presa din Ungaria a urmărit partida echipei din Miercurea Ciuc. Maghiarii l-au numit pe Louis Munteanu ”personaj principal” pentru evoluția atacantului din startul meciului.

Cât despre ”panenka” lui Lorand Paszka, ungurii s-au limitat să spună că a fost o lovitură de departajare executată ”cu risc” de jucătorul lui Csikszereda.

”Câțiva fani din Csikszereda și Cluj s-ar fi gândit că vor trebui să urmărească prima confruntare istorică dintre cele două echipe nu în pantaloni scurți, ci în geci de iarnă! Însă meciul, amânat din august, până în octombrie din cauza participării oaspeților în cupele europene, s-a disputat la o temperatură de abia 4 grade Celsius pe stadionul din Harghita. 

Totuși, cei peste 2.000 de spectatori au putut vedea un meci palpitant, în care arbitrul video i-a ajutat pe secui să obțină puncte.

A fost o mică surpriză în primul '11' faptul că Marton Eppel a început în centru în locul lui Jozef Dolny. Totuși, personajul principal al primului sfert de oră a fost atacantul central al lui CFR Cluj, Louis Munteanu, care a avut două ocazii în primele 15 minute, apoi, după ce Maks Celic a alunecat, a pătruns liber în careul lui Csikszereda și i-a trimis lui Andrei Cordea, care a înscris fără probleme.

Csikszereda a preluat imediat inițiativa după ce a fost condusă și a ținut mult timp mingea în jumătatea lui CFR. În cele din urmă, după o lovitură liberă executată de Lorand Paszka, Marton Eppel a trimis cu capul sub bara transversală, dar echipa secuiască a trebuit să aștepte vreo cinci minute pentru bucuria golului din cauza semnalizării de fault a arbitrului asistent. 

Atât a durat până când VAR-ul a întors decizia și a validat reușita!

După pauză, CFR a dominat din nou, dar pentru un alt gol la Cluj a trebuit să fie introdus golgheterul algerian Islam Slimani, care a marcat la prima atingere a mingii după pasa lui Lindon Emerllahu. Lorand Paszka a salvat un punct pentru echipa secuiască cu un penalty executat cu risc”, a scris Nemzeti.