U Cluj a fost surpriza frumoasă din fotbalul românesc în stagiunea precedentă. Ardelenii au încheiat pe poziția a doua în SuperLiga, iar în Cupa României au cedat la lovituri de departajare în finală.
Virgiliu Postolachi, transferat în Australia
Cum era de așteptat, mai mulți fotbaliști au primit oferte de transfer. După plecarea lui Andrei Coubiș în Championship, ardelenii s-au despărțit și de Virgiliu Postolachi.
Atacantul din Republica Moldova s-a înțeles cu Brisbane Roar, iar U Cluj a anunțat mutarea pe pagina oficială de Facebook.
„FC Universitatea Cluj și Brisbane Roar au ajuns la un acord privind transferul lui Virgiliu Postolachi (26 de ani) la formația australiană.
Mulțumim pentru contribuția adusă, Virgiliu și mult succes în viitor!”, s-a regăsit în postarea lui U Cluj.









