Trica: "Facem spectacol cu Rapid! Suntem furiosi si vrem 3 puncte!"

Eugen Trica Liga I Rapid Universitatea Craiova Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 17 Septembrie 2009, 15:22
Data actualizarii: Joi 17 Septembrie 2009, 15:25

Eugen Trica vrea sa o ajute pe Craiova sa isi revina si promite suporterilor spectacol total in meciul cu Rapid.

"Echipa nu traverseaza un moment prea bun, mai ales ca nu am reusit sa castigam nici la Iasi, avem trei infrangeri si un egal in 6 etape, ceea ce este foarte putin pentru o echipa precum este Universitatea. In aceste conditii, meciul cu Rapid va fi foarte important, pentru ca nu mai avem voie sa facem pasi gresiti. Giulestenii formeaza o echipa foarte buna, care va juca deschis, la fel cum o vom face si noi, si tocmai de aceea preconizez un meci spectaculos", a spus Eugen Trica agentiei Newsin.

Mijlocasul gruparii din Banie a afirmat ca nu se teme de setea de revansa a formatiei giulestene, care in returul editiei 2008-2009 a Ligii I a pierdut categoric contra Universitatii Craiova, scor 0-3: "E treaba lor ca vor vrea sa-si ia revansa sau ca sunt furiosi dupa acel 3-0 din returul campionatului trecut. Noi suntem mai furiosi ca ei cand vine vorba de castigarea celor 3 puncte".

Intrebat cum isi explica parcursul mai putin reusit al Universitatii Craiova in primele 6 etape, Trica a opinat: "Sunt jucatori foarte buni la Craiova, fotbalisti care au calitati tehnice si fizice extraordinare, dar care trebuie sa-si schimbe mentalitatea, sa nu mai intre relaxati pe teren, sa intre montati, cu gandul la victorie. Ei trebuie sa fie concentrati si atunci cand au ocazii sa bage mingea in poarta, pentru ca daca nu faci asta, fotbalul de pedepseste. Acestor jucatori le lipseste agresivitatea, dar asa a fost tot timpul la Craiova. Numai la asta sa se gandeasca, trebuie sa fie agresivi".
"Mi-as dori sa se umple stadionul la meciul cu Rapid, dar nu stiu daca va fi posibil acest lucru. Este si criza financiara, dar nici echipa nu a avut un joc care sa atraga fanii in tribune si se stie ca publicul oltean este foarte pretentios, asteapta trofee si evolutii foarte bune. Doar prin rezultate ii vom putea face pe fani sa vina in numar cat mai mare pentru a ne sustine",
a fost apelul lui Trica catre suporterii alb-albastrilor.
Altfel, mijlocasul oltean s-a referit si la neconvocarile lui Florin Costea si Andrei Prepelita la ultimele doua meciuri ale echipei nationale: "Nu inteleg de ce Florin nu e convocat la nationala, la fel cum nu inteleg de ce Prepelita, care este un jucator foarte bun, creativ si constant, lipseste si el de acolo? Acesti doi jucatori ar trebui convocati mereu la lot. Ma intreb intotdeauna care sunt motivele pentru care nu sunt chemati la nationala. Daca Florin nu e convocat nici la meciul cu Serbia, atunci se petrece ceva suspect acolo".

In incheiere, Trica a precizat ca vorbeste de 3-4 ori pe saptamana cu Victor Piturca, dar nu poate spune daca fostul selectioner este dispus sa preia sau nu banca tehnica a Universitatii Craiova.

Universitatea Craiova va intalni Rapid, sambata, de la ora 21:00, in etapa a 7-a a Ligii I.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!