”Șepcile Roșii” au ajuns la un acord cu un jucător cu peste 150 de meciuri în Italia, ce-i drept în Serie B.
Elia Capradossi a semnat cu U Cluj
Este vorba despre fundașul central originar din Uganda, în vârstă de 29 de ani, Elio Capradossi.
- 156 de meciuri are Elio Capradossi în Serie B.
- Șapte goluri și o pasă decisivă are Capradossi în Serie B.
- 100.000 de euro este cota de piață a lui Elio Capradossi, conform Transfermarkt.
Capradossi și-a început cariera la juniorii celor de la AS Roma și a debutat la prima echipă în 2015. Un an mai târziu, a făcut pasul la Bari sub formă de împrumut. A urmat apoi un împrumut la Spezia, echipa care l-a transferat definitiv în vara lui 2019.
Capradossi a mai evoluat sub formă de împrumut la Spal, iar Cagliari l-a achiziționat în 2022 pentru 200.000 de euro. Doi ani mai târziu, fundașul a plecat liber de contract la Lecco, iar mai apoi la Cittadella.