Surpriză totală! Pe cine a ales Mirel Rădoi jucătorul anului 2021 în Liga 1

Mirel Radoi Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 25 Decembrie 2021, 15:20
Data actualizarii: Sambata 25 Decembrie 2021, 15:19

Fostul selecționer al României a vorbit despre cei mai buni fotbaliști și antrenori români din 2021.

La capitolul jucătorilor din Liga 1, Mirel Rădoi a avut două alegeri surprinzătoare: Virgil Ghiță (23 de ani), de la Farul Constanța, și Bogdan Racovițan (21 de ani), de la FC Botoșani.

Mirel Rădoi: "Ghiță și Racovițan, cei mai buni din Liga 1 în 2021"

Ghiță este om de bază în defensiva echipei lui Gică Hagi de mai multe sezoane, iar în această toamnă a debutat și la echipa națională de seniori a României. 

De partea cealaltă, Bogdan Racovițan este un tânăr fundaș care a luat contact cu fotbalul românesc abia în luna februarie a acestui an, când a fost transferat de la Dijon, Franța fiind țara în care s-a născut și a crescut. Stoperul lui FC Botoșani a devenit titular abia din acest sezon, acumulând 22 de meciuri și un gol pentru formația pregătită de Marius Croitoru.

"Poate e o surpriză ce vă spun eu acum, dar, din punctul meu de vedere, aș alege între Ghiță și Racovițan, adică fundași centrali", a spus Rădoi, la Telekom Sport.

În ceea ce privește cel mai bun fotbalist străin din Liga 1, fostul selecționer l-a nominalizat pe Jefte Betancor, atacantul spaniol al Farului, care este golgheterul Ligii 1 în momentul de față, cu 11 reușite: "Cred că Jefte pentru că, pe lângă faptul că îți marchează goluri, îți arată că e un jucător care poate juca pe mai multe poziții de la mijloc în sus, poate să creeze spații pentru ceilalți colegi, poate da goluri în orice situație, cu stângul, cu dreptul, cu capul, cu interiorul, șut de la distanță. E un jucător de execuție, de plasament, e un jucător care mie îmi place foarte mult și care cred că e cel mai bun fotbalist străin", a spus Rădoi.

Ianis Hagi, Alex Cicâldău și Nicolae Stanciu, preferații lui Rădoi din străinătate

La capitolul fotbaliștilor români din străinătate, Mirel Rădoi a ales trei fotbaliști: "Între Ianis (n.r - Hagi) și Cicâldău, chiar dacă mai e și Nicu (n.r - Stanciu), care e unul dintre preferații mei. Prin prisma echipelor de club, fiind echipe mult mai mari, aș merge pe ei. Dar top 3 ăsta ar fi - Ianis, Cicâldău, Nicușor".

Întrebat cine a fost cel mai bun antrenor român al anului, Rădoi nu a avut dubii: "Mircea Lucescu. Pentru mine, faptul că ne-am întâlnit și am discutat despre fotbal, îmi arată mie că, indiferent de vârstă, mai poate fi încă 20 de ani în fotbal lejer. Pe lângă asta, sunt foarte puțini antrenori, care, oriunde se duc, își pun amprenta în 4-5-6 săptămâni".

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!