Antrenorul a acceptat oferta lui Ioan Varga, după ce patronul formației din Gruia i-a promis cinci transferuri.

Marius Baciu, întrebat despre un viitor duel cu Marius Șumudică

La conferința de presă premergătoare jocului cu Sepsi Sfântu Gheorghe, Marius Baciu a fost întrebat și despre revenirea lui Marius Șumudică la CFR Cluj.

Antrenorul de la FCSB a făcut parte din staff-ul tehnic al lui Augusto Inacio la FC Vaslui. După ce portughezul a fost demis, pe banca tehnică a ajuns Marius Șumudică, iar cei doi au colaborat o scurtă perioadă.

Baciu a fost întrebat despre un eventual duel cu Șumudică în condițiile în care cei doi sunt foști colaboratori, dar și având în vedere faptul că noul antrenor al lui CFR Cluj l-a criticat în mai multe rânduri. 

(Ce părere aveți că se întoarce Șumudică la CFR?) Chiar nu mă interesează, să fie sănătos, să aibă baftă, succes! (n.r. Îl puteți depăși, pentru că dumneavoastră ați colaborat cu el?) Vom juca, normal, mai sunt câteva etape. Am stat foarte puțin, eu nu am fost secund, eram la club când a venit domnul Șumudică. Eu am fost înainte, când era domnul Ignacio. 

Eram foarte interesant de ceea ce înseamnă fotbalul portughez la momentul respectiv. Cred că într-o lună de zile am plecat, n-am rămas, nu am înțeles, nu am avut de unde să înțeleg cam ceea ce își dorește domnul Șumudică de la fotbal. (n.r. Va fi interesantă întâlnirea cu Șumudică, mai ales că v-a criticat în ultima perioadă) Să fie sănătos, să îi dea Dumnezeu sănătate”, a spus Marius Baciu la conferința de presă.