Stelistii au fiori inainte de Stuttgart! Reghe, obligat sa menajeze TREI vedete! Ce echipa va avea Steaua si cine va fi capitan cu Iasiul:

Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 15 Septembrie 2012, 15:45
Data actualizarii: Sambata 15 Septembrie 2012, 16:05

Formatia antrenata de Laurentiu Reghecampf se afla in fata primei situatii de criza din acest sezon.

Munca lui Reghe la Steaua este pusa pentru prima data la incercare, acesta aflandu-se in fata unei perioade de foc in care va intalni Stuttgart, Rapid, Petrolul, CFR, Pandurii, dar si pe danezii de la FC Copenhaga.

Problemele nu au intarziat sa apara pentru antrenorul stelist, acesta fiind nevoit sa schimbe echipa inaintea meciului de duminica, impotriva celor de la CSM Iasi.

Tanase, Bourceanu si Chiriches au evoluat cate 90 de minute in meciurile echipei nationale de saptamana trecuta si au acuzat o oarecare stare de oboseala, fapt care, cel mai probabil va duce la o serie de schimbari in prima garnitura. Acestora li se adauga si Rusescu si Pintilii, doi dintre jucatorii care au facut parte din lotul selectionat de Piturca dar nu au apucat sa evolueze decat pentru cateva minute.

Astfel, Reghe se vede nevoit sa faca nu mai putin de 5 schimbari inaintea partidei cu Iasiul, si spera ca jucatorii sai vor fi 100% apti pentru intalnirea cu nemtii de la Stuttgart.

Favoritul pentru a purta banderola de capitan devine Alex Chipciu, jucator extrem de apreciat de patronul Stelei, dar si de managerul general, cel care a declarat ca fostul jucator al Brasovului ar putea fi urmatorul lider al echipei.

ECHIPA PROBABILA:

Tatarusanu-Dumitras-Martinovic-Szukala-Latovlevic-Chipciu-Balan-Pintilii-Parvulescu-Rusescu-Rocha

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!