VIDEO Stadionul Dinamo a fost predat către CNI, dar un fost președinte din ”Ștefan cel Mare” anunță: ”Până nu văd, nu cred că se va face”

SPORT.RO
Data publicarii: Joi 12 Mai 2022, 12:25
Data actualizarii: Joi 12 Mai 2022, 12:39

Ministrul de Interne Lucian Bode a anunțat predarea stadionului Dinamo către Compania Națională de Investiții. 

Chiar dacă acesta a anunțat că arena va fi gata, cel mai probabil, în 2024, există în continuare personalități importante din viața clubului care pun la îndoială proiectul noului stadion din ”Ștefan cel Mare”. Elisabeta Lipă, care a condus clubul Dinamo, nu crede că arena se va construi și așteaptă să vadă începerea lucrărilor de demolare ale ”bătrânului” stadion.

„Mi-aș dori să-mi iau ”la revedere”, eu de fel sunt foarte optimistă, dar la ce vremuri se anunță... nu știu, sunt rezervată. Nu cred că se va face până nu văd, vedem ce vremuri trăim. Vedem ce vine peste noi, nu se anunță nimic bun. 

Costurile sunt enorme. Acest club merită un stadion modern, nu mai zic unde este el poziționat, cu atât mai mult ar trebui să fie făcută această investiție. Avem nevoie și de baze sportive moderne pentru ca sportivii noștri să se antreneze decent și la un nivel la care așteptăm cu toții”, a spus Elisabeta Lipă, prezentă la aniversarea de 74 de ani a clubului Dinamo.

Noul stadion Dinamo va avea 25.000 de locuri 

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a făcut anunțul așteptat de toți fanii lui Dinamo! Stadionul a fost predat către Compania Națională de Investiții, care va iniția procedurile de demolare și construcție, urmând ca în 2024 să fie gata. Bode estimează că noua arenă va avea în jur de 25.000 de locuri.

„După un an, un an și jumătate de discuții interminabile, reușim astăzi să predăm decizia clubului, dar pe lângă decizie, am predat și tema de proiectare, certificatul de urbanism, toate documentele necesare pentru ca CNI să demareze procedura și demolare și de construcție.

Noi estimăm că în 2024, noul stadion, cu o capacitate de aproximativ 25.000 de locuri, să fie gata. (...) Aceasta este intenția Companiei Naționale de Investiții, intră minimum 25.000 de locuri”, a spus Lucian Bode.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!