Sorescu, semnal de alarmă pentru noul antrenor al lui Dinamo: ”Să ne trezească până nu va fi prea târziu”

Deian Sorescu Dinamo Superliga Deian Sorescu
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 27 Septembrie 2021, 23:07
Data actualizarii: Luni 27 Septembrie 2021, 23:11

Deian Sorescu (24 de ani) a oferit primele explicații după înfrângerea lui Dinamo de pe terenul celor de la Universitatea Craiova.

Oltenii nu au avut milă de ”câini” și au câștigat cu 5-0. Sorescu speră ca următorul antrenor al lui Dinamo să ia măsuri și să redreseze situația de la echipă.

„Sunt multe, dar ar fi prea repede să vorbesc după meci pentru că aș vorbi la supărare, la nervi. Cei din staff se vor ocupa de această analiză și, cu siguranță, zilele următoare vom discuta. Dacă nu ne vom schimba, cu siguranță vor veni și alte înfrângeri. 

Îmi voi face treaba cât de bine pot. Nu aș putea spune că sunt afectat că nu am reușit să prind un transfer, sunt supărat că nu reușim să gustăm din victorii și din jocurile bune pe care ar trebui să le facem.

Sunt multe de pus la punct, dar să sperăm că viitorul va fi bine. Dar de fiecare dată vorbim de viitor și arată la fel.

Nu este vina lui Deniz, cu toții putem greși. Sper ca din greșeli să putem învăța ceva. Orice antrenor vine, să sperăm că vine cu un plus. Să ne trezească până nu va fi prea târziu. Este știu cum este să te bați la retrogradare, să te salvezi în ultima clipă. Nu știu cât să mai țină și norocul ăsta. Din păcate avem ghinion”, a spus Sorescu.

Houri, Ivan, Cîmpanu, Căpățînă și Markovic au marcat golurile pentru echipa lui Laurențiu Reghecampf, care a urcat pe locul șapte.

Dinamo a rămas pe penultimul loc, cu șase puncte. Acum, ”câinii” au și cea mai slabă apărare, cu 24 de goluri primite în 10 meciuri.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!