FCSB nu a reușit să se califice în play-off și va evolua pentru prima dată în istorie în play-out. Pentru a ajunge în Conference League, roș-albaștrii sunt nevoiți să câștige play-out-ul și, mai apoi, să iasă victorioasă cu echipa de pe locul trei sau patru din play-off.
Ciprian Marica: ”Nu știu dacă neapărat e nevoie de o schimbare de antrenori la FCSB!”
Întrebat dacă după acest sezon ratat pentru campioana en-titre este nevoie de o schimbare de antrenori la FCSB, Ciprian Marica a mărturisit că, în opinia sa, Elias Charalambous și Mihai Pintilii ar trebui să rămână pe banca tehnică.
Acționarul de la Farul crede însă că problema este mai degrabă una de management și spune că, în cazul în care ar venit un nume nou pe banca roș-albaștrilor, ar fi dificil să reușească sub atenta supraveghere a lui Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB.
Fostul atacant este de părere că oficialul de la FCSB ar trebui să nu se mai atașeze atât de tare de anumiți jucători și că ar trebui să fie mai flexibil când vine vorba de anumite schimbări la nivel de lot.
”Nu știu dacă neapărat e nevoie de o schimbare de antrenori la FCSB! Cred că puterea lui Mihai Stoica este atât de mare și atât de acaparatoare, încât în jurul lui Mihai e greu să reușească să crească ceva sau dacă a reușit să se integreze și să crească, e greu să fie dat la o parte.
E și el om și se atașează emoțional de jucători și e greu să te desprinzi de ei. Atunci, cred că trebuie să lucreze acolo FCSB, trebuie să reușească să primească mai ușor jucători, să îi accepte mai ușor și, la fel de bine, să se și despartă de ei.
Nu cred că e problemă de antrenor la FCSB. Cred că e mai mult problemă de management, de abordare a lucrurilor, nu de antrenor. Totuși, cu Charalambous și Pintilii câștigă două campionate. Ei au făcut bine lucrurile până acum, însă, clar, ca pentru orice antrenor, atunci când câștigi două campionate și nu se mai întâmplă lucrul ăsta, ai de învățat cum să abordezi, cum să iei lucrurile. Sunt convins că cei de acolo sunt conștienți că au făcut ceva greșit, că altfel nu ajungeau în situația asta”, a spus Ciprian Marica în exclusivitate pentru PRO TV și Sport.ro.