Scenariu de GROAZA pentru Poli! Becali confirma spusele lui M.Stan: "UEFA nu da licenta Timisoarei!"

Gigi Becali Marian Iancu Poli Timisoara Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 09 Aprilie 2011, 23:22
Data actualizarii: Sambata 09 Aprilie 2011, 23:48

Gigi Becali sustine ca Marius Stan a avut dreptate cand a spus ca Timisoara va juca din sezonul viitor in Liga II. "Nu vor primi licenta" spune Becali, care explica si de ce...

"Noi am scapat de Poli Timisoara pentru ca nu va lua licenta. Ei au facut divizare si au mutat datoriile pe o alta societate. UEFA a dat deja amenda FRF pentru aceasta situatie si nu se mai poate interveni. Deci, Poli Timisoara, orice s-ar intimpla, nu va lua licenta de la LPF si va fi retrogradata 100%. Datoriile Timisoarei se ridica la 7-8 milioane si nu aveau cum sa nu le mute pe alta societate. Din ce stiu eu, nici Craiova nu va lua licenta din aceleasi motive. In Spania, pentru un caz asemanator, UEFA a intervenit la fel si nu a acordat licenta", a spus Becali la gsptv.

PRIME PENTRU JUCATORI!
"Eu am sa le dau prima fiecarui jucator de la Timisoara: O sa le dau cate 100 de mii de euro, pentru ca ei au muncit si nu e vina lor. Timisoara nu mai poate lua licenta. UEFA s-a interesat si au cerut manualele de licentiere, au amendat Federatia pentru licentierea Craiovei, apoi Comitetul Executiv a luat hotararea ca nu se mai pot face divizari. Singura solutie a Timisoarei a fost divizarea, dar ei nu mai au cum sa faca asa ceva. Au datorii sapte, opt milioane", a mai declarat Becali.

STAN A ANUNTAT IN PREMIERA!
Marius Stan, care e membru in Comitetul Executiv a facut primul anuntul si l-a facut pe Becali sa "sape".
"Lupta pentru titlu se va duce in doi: Otelul si FC Vaslui si eventual echipele din Bucuresti. Timisoara? Poli va avea mari probleme, ei vor retrograda de la anul, veti vedea in curand de ce.", a surprins Marius Stan dupa meciul cu Unirea.

RASPUNSUL LUI IANCU: NU AVEM DATORII!
Marian Iancu infirma informatiile lansate de Marius Stan si Gigi Becali. "Lasati-i sa creada ca Timisoara va fi retrogradata, sa nu ne ia in calcul nici Otelul, nici Steaua. La fel ca in anii trecuti, ei sa creada lucrul asta. E foarte bine pentru noi daca vor crede asta. Poli Timisoara n-are nicio datorie, pe nicio societate. Gigi si Mariusica sunt doi "experti", sa-si vada de campionat ca si cum vom retrograda. Avem toate actele la dosarul de licentiere, n-avem nicio datorie", a declarat Iancu la Fanatik Show.

DRAGOMIR: NU STIU NIMIC!
Dragomir spune ca nu stie nimic de retrogradarea lui Poli. "Nu stiu nimic, eu nu am acces la astfel de informatii. Daca Becali si Stan spun asta inseamna ca ei au informatii de la UEFA. Nu pot sa comentez, nu se ocupa Liga de asa ceva!" a spus Dumitru Dragomir la Fanatik.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!