Scandal după FC Voluntari - Universitatea Craiova! S-au încins spiritele la vestiare 

fc voluntari Bogdan Balanescu Universitatea Craiova Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 07 Octombrie 2023, 22:08
Data actualizarii: Sambata 07 Octombrie 2023, 22:11

FC Voluntari și Universitatea Craiova s-au duelat în etapa cu numărul 12 din Superliga României, scor 0-0. 

Oltenii au avut o mare șansă de a se impune în duelul de pe stadionul „Anghel Iordănescu”, însă Alexandru Mitriță a ratat penalty-ul pe care tot el l-a obținut. Astfel, ilfovenii au ajuns la opt meciuri consecutive fără victorie în campionat, în timp ce Craiova este neînvinsă de patru etape, însă nu a reușit să răpună cea mai slabă apărare din campionat. 

Scandal la vestiare după FC Voluntari - Universitatea Craiova 

Meciul nu s-a încheiat odată cu fluierul de final între cele două părți. Tensiunile au atins cote mari în zona vestiarelor, după ce câțiva dintre oficialii lui FC Voluntari s-au arătat extrem de nemulțumiți de faptul că cei de la Universitatea Craiova au parcat autocarul chiar la ieșirea din vestiare. 

Unul dintre maseuri a cerut ca vehiculul să fie mutat, din cauză că bloca accesul, însă lucrurile au escaladat și s-a ajuns la cuvinte dure. Președintele de la FC Voluntari, Bogdan Bălănescu, a fost și el implicat în discuții, certându-se cu persoane din staff-ul oltenilor, până la intervenția lui Florin Cernat.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!