Reghecampf vrea sa il bage pe Duckadam "in sedinta". Aroganta incredibila a antrenorului Stelei fata de legendarul portar de la Sevilla

Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 05 Februarie 2016, 08:23
Data actualizarii: Vineri 05 Februarie 2016, 08:37

Reghecampf s-a suparat dupa ce Duckadam a scos in evidenta greselile portarilor si vrea sa ii inchida gura acestuia.

Steaua a suferit o infrangere severa in amicalul cu Ludogorets din Antalya. Ros-albastrii au fost invinsi cu 3-0 dupa un joc slab, in care doua dintre goluri au venit pe greseli ale portarilor.

Nita a gresit al primul gol, fiind deposedat dupa ce a incercat un dribling in propriul careu, faza din care a iesit golul de 1-0, iar Cojocaru a luat golul de 3-0 cu capul, din careul mic, desi trebuie sa iasa pe centrare si sa respinga, fiind un portar de gabarit.

Cele doua gafe ale portarilor au fost acuzate imediat dupa meci de Duckadam, care a spus ca atat Nita cat si Cojocaru au sa isi reproseze cate un gol, insa acest lucru a starnit o reactie agresiva din partea lui Reghecampf. "Voi avea o discutie cu Helmuth Duckadam cu siguranta cand voi reveni in tara. Trebuie sa fim atenti cand facem anumite declaratii. L-a luat valul!", a afirmat Reghecampf la conferinta de presa.

Antrenorul Stelei incearca sa il cenzureze pe Duckadam, cel care s-a aparat spunand ca nu a facut decat sa critice doua greseli vazute de toata lumea. "Ma mira declaratia lui, mai ales ca eu eram cel mai aprig sustinator al acestor portari. Cand gresesc, n-am cum sa nu spun. As fi ridicol! O sa spun in continuare cand gresesc, asa mi se pare normal. Nu cred ca-i demoralizez. Vede o lume intreaga aceste greseli, cum as putea sa reactionez altfel?", a replicat Duckadam la Digi Sport.

Culmea este ca insusi Gigi Becali a criticat jocul portarilor in meciul cu Ludogorets, declarand ca o sa il certe pe Nita dupa ce se intoarce din cantonament, "sa nu se mai creada dribleor".

Duckadam este presedinte de onoare la Steaua inca din 2010, cand a fost investit in aceasta functie de Gigi Becali. Legendarul portar de la Sevilla a fost mereu un critic al echipei, declarand ca acesta este rolul pe care i l-a incredintat Becali. "Gigi mi-a zis ca am liber la critica atunci cand rezultatele nu sunt cele pe care ni le dorim", declara Duckadam cu ceva timp in urma.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!