RAPID IESE LA ATAC: "BERGODI A MANCAT PE SATURATE LA RAPID"

SPORT.RO
Data publicarii: Joi 11 Octombrie 2007, 21:02
Data actualizarii: Joi 11 Octombrie 2007, 21:02
CITESTE AICI TOT COMUNICATUL RAPIDULUI!

Conducerea Rapidului a declarat razboi deschis lui Cristiano Bergodi. Intr-un comunicat de pe site-ul oficial al Rapidului, conducerea il ataca dur pe italian dezvaluind ca Bergodi a "mancat" in trei lui pe banca giulestenilor aproape 200 000 de euro, mai mult decat Razvan Lucescu in trei ani de mandat.

Citeste aici tot comunicatul Rapidului: 

Domnul Bergodi a mancat pe saturate la Rapid

Conducerea FC Rapid a luat act de ultimele declaratii ale domnului Cristiano Bergodi, o persoana de care am dorit sa ne despartim, pe cat posibil, in relatii civilizate. Sigur, orice despartire este dureroasa, dar nu este obligatoriu sa se transforme intr-un circ intretinut, culmea, de catre doua persoane ce se pretind a veni dintr-o tara mai civilizata ca a noastra si care ne-au tot servit lectii, pe diferite teme, in zilele precedente.

Pentru inceput, mai intarim o data o idee tratata oarecum secundar. Nimeni nu l-a fortat pe domnul Bergodi sa-si inainteze demisia, sa fie clar! In conditiile in care se ratase deja un obiectiv foarte important prevazut expres in contractul fostului antrenor (calificarea in primavara europeana), i-am dat dreptate acestuia in privinta utilitatii despartirii si i-am acceptat demisia. Mai ales ca, intr-una dintre declaraţiile sale recente, domnul Bergodi isi exprimase temerile referitoare la sansele de a-si realiza si celelalte obiective. Am considerat ca nu e cazul sa riscam ratarea intregului sezon, si cu asta punem punct acestui subiect.

Acelasi domn Bergodi ne-a fortat, prin pozitia sa ulterioara despartirii, sa intram in amanunte pe care – a se retine - doar domnia sa ne obliga sa le dezvoltam. Faptul ca s-ar fi renuntat la serviciile unui antrenor care n-a fost invins este, si nu prea, sugestiv. Daca privim clasamentul actual al Ligii 1, observam ca cele cinci victorii au fost obtinute numai cu echipe din jumatatea a doua a ierarhiei, 13 dintre cele 19 puncte fiind realizate in compania ultimelor cinci clasate. Cu cele trei echipe, Steaua, Poli Timisoara si Gloria Bistrita, din prima jumatate a clasamentului nu s-au obtinut decat remize, una chiar in Giulesti. La Timisoara nu s-a reusit fructificarea avantajului numeric de care echipa a beneficiat in ultimele 20 de minute ale jocului, iar in Ghencea s-a ratat victoria in fata unei echipe aflate intr-o criza evidenta. Adaugati aici eliminarea rusinoasa din Cupa UEFA si aveti imaginea unui traseu nu foarte imbucurator pentru Rapid, in ciuda laudaroseniei exagerate a fostului nostru tehnician.

Tot domnul Bergodi s-a riscat sa aduca vorba despre bani si despre „calcularea mancarii”. E bine, deci, ca opinia publica sa cunoasca si faptul, deloc de neglijat, ca Bergodi s-a „hranit” in perioada petrecuta in Giulesti cu nu mai putin de 184.000 de euro (salarii si prime, plus facilitatile reprezentate de apartament, masina, telefon si bilete de avion)! Adaugand si „anexa” de contract, extrem de vehementa in prezent, numita Renzo Rossi, suma se duce la peste 200.000 de euro. Rezulta ca, pentru fiecare punct obtinut in Liga 1 si pentru fiecare dintre cele trei remize cu FC Nurnberg (in Cupa UEFA) si Dinamo (in Supercupa), FC Rapid i-a platit domnului Bergodi aproape 10.000 de euro!

Traducand altfel informatia respectiva si transformand suma din euro in dolari, s-ar ajunge astfel la aproximativ 285.000 USD si s-ar putea trage concluzia ca Razvan Lucescu, antrenorul care a dus Rapidul pana in sferturile de finala ale Cupei UEFA, a castigat in trei ani de contract mai putin decat a „mâncat” domnul Bergodi in trei luni!

Este logic, in atare conditii, ca fostul antrenor sa regrete greseala de a-si fi inaintat demisia. Rugam insa opinia publica sa ofere si clubului dreptul ca, dand curs calculelor amanuntite ale domnului Bergodi, sa puna punct unei afaceri total neprofitabile din punct de vedere sportiv si financiar.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!