GALERIE FOTO Rapid - FCSB, întrerupt de ambele galerii! Atmosferă incendiară în Giulești: bannerele afișate

Rapid FCSB Giulesti Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 24 Iulie 2022, 21:52
Data actualizarii: Duminica 24 Iulie 2022, 21:52

Rapid - FCSB, derby-ul etapei a doua din Superligă, a început cu o atmosferă incendiară în tribune.

Toatele biletele au fost vândute în timp record, iar la meci asistă aproximativ 14.000 de spectatori. Dintre aceștia, 600 sunt fani ai oaspeților.

Rapid - FCSB, întrerupt de ambele galerii! Atmosferă incendiară în Giulești: bannerele afișate

Derby-ul a fost întrerupt încă din minutul 2, când fanii lui FCSB au aprins o mulțime de torțe. Partida s-a reluat după aproximativ un minut, când norul de fum a dispărut, însă Istvan Kovacs s-a văzut nevoit să fluiere din nou o întrerupere.

În minutul 5, a venit rândul galeriei Rapidului să aprindă torțe și să arunce cu cartoane în teren.

"Ne prețuim istoria și apărăm prezentul / Cavalerii rămân de neclintit în templu", a fost mesajul afișat pe un banner uriaș al galeriei Rapidului.

De parte cealaltă, în galeria lui FCSB a apărut un banner cu mesajul: "O știați, este?". Cel mai probabil, ultrașii vicecampioanei fac referire la episodul petrecut cu o zi înainte de meci, când Peluza Nord Rapid a anunțat că a aflat scenografia pregătită de rivali.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!