Imediat după ce Alexandru Crețu a deschis scorul, Mirel Rădoi a avut o ieșire nervoasă lângă banca tehnică. Antrenorul a făcut anumite gesturi îndreptate spre suporteri și a lovit cu pumnul banca de rezerve.
Mirel Rădoi: ”Dacă vom continua cu atmosfera asta, nu mai avem nicio șansă să ne calificăm!”
La finalul jocului, Mirel Rădoi a explicat de ce a avut acea răbufnire nervoasă și s-a declarat dezamăgit de atitudinea fanilor, care au huiduit echipa la scorul de 0-0.
Antrenorul transmis că Universitatea Craiova nu are nicio șansă să treacă de Bașakșehir dacă atmosfera va fi aceeași.
”Mă cert cu banca de multe ori. Din păcate, sunt episoadele astea, nu pot să mă abțin, pentru că de o lună de zile și eu sunt om, și eu netuns, și eu mă bărbieresc în pungă în avion. Toată lumea are așteptări, dar ești pe prima poziție, nu ai cum la 0-0 să huidui jucătorii, nu ai cum să cerți jucătorii că joacă X și Y.
Cumva, chiar dacă nnu sunt normale reacțiile astea, am și eu limitele meele. Probabil, de acum încolo, dacă sunt așa nemulțumiți, o să stau pe bancă, nu mai ajutăm jucătorii de pe margine, să vină ei să conducă ei. Nu e vorba de certat, din fotoliu, toată lumea știe fotbal. E vorba despre reacții care nu sunt normale.
Înțeleg că toată lumea vrea să câștige, dar trebuie să înțeleagă că jucătorii sunt oameni. Nu avem ce face, ori mergem înainte, ori renunțăm. Nu mă doare, sunt obișnuit, viața a fost dură cu mine de mic. Cu durerea, mai greu. Va trebui să caut concentrare pe alte lucruri, că se va găsi probabil ceva și dacă vom câștiga campionatul, iar o să fie unul nefericit.
Din păcate, dacă vom continua cu atmosfera asta, ce ne va aștepta cu Bașakșehir... nu mai avem nicio șansă să ne calificăm, vă spun sincer. Depinde foarte mult de comportamentul lor”, a spus Rădoi după meci.