Prima reacție a lui Mihai Stoica după ce Nicolae Dică a plecat de la FCSB

Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 01 Noiembrie 2022, 20:17
Data actualizarii: Marti 01 Noiembrie 2022, 20:15

Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a oferit o primă reacție după ce echipa sa a rămas fără antrenor în urma demisiei lui Nicolae Dică.

Oficialul vicecampionei României i-a mulțumit lui Dică pentru munca depusă la FCSB și a lăudat palmaresul tânărului antrenor, ținând cont și de primul mandat al tehnicianului de la formația bucureșteană.

Prima reacție a lui Mihai Stoica după ce Nicolae Dică a plecat de la FCSB

  • Nicolae Dică a semnat astăzi rezilierea contractului cu FCSB, la ceva mai mult de trei luni după instalare. În cele 23 de meciuri, antrenorul a înregistrat 9 victorii, 7 remize și 7 înfrângeri.

"La 42 ani, cu două calificări în grupe + una în primăvara europeană într-o perioadă sterilă a fotbalului românesc, Nicolae Dică se plasează excelent în istoria roș-albastră și ca antrenor, nu doar ca jucător.

Eu îți mulțumesc din toată inima, Nick, și sunt convins că pasiunea și dedicația cu care muncești te vor răsplăti în curând!", a scris Mihai Stoica, pe Facebook. 

Bilanțul lui Nicolae Dică în al doilea mandat la FCSB

Demisia lui Nicolae Dică de pe banca tehnică a lui FCSB a venit ca o consecință firească a rezultatelor din ultimul timp înregistrate de echipa patronată de Gigi Becali.

”Vârful” a fost, fără îndoială, dubla dezastruoasă din grupele Conference League cu Silkeborg, 0-5 și 0-5!

Bilanțul lui Dică în al doilea său mandat la FCSB este unul foarte slab: 23 de partide, doar 9 victorii, 7 egaluri și 7 înfrângeri, golaveraj negativ (34-39) și o medie subțire de 1,48 puncte pe meci.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!