Premiera in Romania! Firma olandeza care a refacut formatul pentru Euro 2016 vine sa salveze LIGA I, chemata de FRF

Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 12 Decembrie 2016, 17:25
Data actualizarii: Luni 12 Decembrie 2016, 17:27

FRF vrea sa schimbe primele trei ligi din Romania ca sa le faca mai atractive.

Membrii Federatiei Romane de Fotbal au fost invitati, in perioada 12-14 decembrie, la Casa Fotbalului, la prezentarea unui proiect venit in sprijinul dezvoltarii fotbalului romanesc la nivel de seniori.

Ca urmare a adoptarii 'Planului strategic pentru dezvoltarea fotbalului din Romania 2015-2020', se doreste imbunatatirea formatului competitiilor existente, Liga I, Liga II si Liga III. O formula mai buna, mai atractiva a competitiilor ar duce la cresterea numarului de spectatori si telespectatori, ar atrage noi parteneri si, astfel, ar genera venituri noi cluburilor, precizeaza FRF intr-un comunicat.

Pe de alta parte, un format adaptat realitatilor fotbalistice ar creste evident premisele performantei sportive. Pentru a ajunge la acest obiectiv, s-a apelat la cei mai buni experti in domeniu, reprezentanti ai companiei olandeze Hypercube, cu o experienta remarcabila in realizarea unor schimbari competitionale, inclusiv pentru forul continental UEFA, CONCACAF si 9 tari din Europa. Aceasta companie are ca scop dezvoltarea unor noi perspective, inovand astfel competitia, explica forul fotbalistic roman.

FRF spera ca in urma strangerii de date, cu ajutorul companiei olandeze, se vor gasi metodele propice de implementare, iar pe baza analizelor facute, se va demonstra daca este nevoie de o schimbare si care sunt motivele ei. De asemenea, se va face o previziune referitoare la impactul pe care aceasta schimbare il va avea. Proiectul se va desfasura in perioada decembrie 2016 - mai 2017.

La consultarile care au inceput luni vor participa reprezentantii tuturor membrilor afiliati, ai antrenorilor, ai jucatorilor, ai mass-media si ai autoritatilor.

'Este pentru prima data in fotbalul romanesc cand se doreste un studiu aprofundat referitor la sistemul competitional, la nivelul seniorilor. Mai exact, Federatia Romana de Fotbal a intrat in colaborare cu firma olandeza Hypercube, firma care a lucrat cu UEFA la schimbarea formatului Campionatului European din Franta. Aceasta societate va culege date din tara noastra, date ce le vor primi fie de la federatie, fie de la cluburi, fie de la autoritati, pe care le vor folosi la exprimarea unui punct de vedere referitor la formatul nostru competitional, venind bineinteles cu propuneri de schimbare, daca e cazul. Este vorba despre date de ordin financiar, informatii legate de asezarea populatiei in Romania, informatii care tin de numarul de spectatori si telespectatori din ultimii ani, informatii referitoare la orele cand romanii se uita la televizor si multe altele', a explicat Felix Grigore, Manager Competitii in cadrul FRF.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!