La câteva zile după ce l-a vândut pe Marian Huja (25 de ani) în Polonia, la Pogon Szczecin, pentru 300.000 de euro, Petrolul a adus un înlocuitor în defensivă.
Franjo Prce a semnat cu Petrolul
Franjo Prce (29 de ani), fundaș central născut în Bosnia și Herțegovina, care are și cetățenie croată, a semnat un contract pe două sezoane cu Petrolul și se află deja în cantonamentul din Slovenia al echipei lui Liviu Ciobotariu.
Prce, fost internațional de juniori al Croației, s-a format în academiile lui Hajduk Split și Lazio. A jucat inclusiv într-o partidă din Serie A, însă ulterior a fost împrumutat de biancocelesti la formații din eșaloanele inferioare.
Stoperul de 1,88m are meciuri în picioare. Pe 28 iunie a jucat în campionatul din Kazahstan pentru Okzhetpes Kohshetau, în duelul cu Atyrau (0-0), iar acum se alătură celor de la Petrolul.
"Născut în Bosnia, dar având cetățenie croată, noul echipier al „lupilor” joacă pe postul de fundaș central și s-a format la academia lui Hajduk Split, înainte de a face pasul, în 2014, la gruparea italiană Lazio Roma. A jucat, mai întâi, pentru Lazio Primavera, apoi a debutat la prima echipă într-un meci de Serie A cu Torino, fiind, ulterior, împrumutat în Serie B, la Salernitana și Brescia
S-a întors în Croația în 2017, la NK Istra, iar cariera sa a continuat, după aceea, la Omonia Nicosia (Cipru), Karpaty Lvov (Ucraina), NK Varazdin (Croația), Slaven Belupo (Croația), East Bengal (India), FC Koper (Slovenia), Spartak Varna (Bulgaria) și Okzhetpes (Kazakhstan). A jucat, de asemenea, și pentru reprezentativele Croației la categoriile de vârstă U17, U18, U19 și U21", este prezentarea făcută de Petrolul lui Franjo Prce.