"Nu va fi în lot!" După Ngezana, Charalambous a anunțat încă o absență de la FCSB

"Nu va fi în lot!" După Ngezana, Charalambous a anunțat încă o absență de la FCSB Superliga

FCSB se pregătește pentru meciul cu UTA, care va avea loc la Arad, duminică, de la ora 21:00, în penultima etapă din sezonul regulat.

La primul fluier de la Arad, FCSB ar putea fi deja exclusă din lupta pentru play-off în cazul în care CFR Cluj va învinge Farul Constanța, iar FC Argeș va obține trei puncte din duelul cu Dinamo.

Elias Charalambous: "Am făcut greșeli mari dacă am ajuns să ne luptăm să intrăm în top 6"

Pentru a mai spera la primele șase, FCSB trebuie să câștige ambele jocuri rămase, cu UTA Arad și U Cluj. La conferința de presă de sâmbătă, Elias Charalambous a vorbit despre marile greșeli comise de echipa campioană în acest sezon.

"Trebuie să ne facem treaba, să câștigăm meciurile rămase. Doar atât avem în minte.

Cu siguranță nu mă așteptam să fim în această poziție la începutul sezonului, dar noi am adus echipa aici și tot noi trebuie să înfruntăm această situație. E vina noastră și trebuie să găsim soluțiile necesare pentru a ieși din această situație.

Uneori trebuie să înveți din greșeli. Cu toții facem greșeli. În primul rând, eu. Pentru noi e o experiență bună, care ne va ajuta să ne îmbunătățim pe viitor. Cu siguranță am făcut greșeli mari dacă acum am ajuns să ne luptăm să intrăm în primele 6", a spus Elias Charalambous.

Ngezana și Chiricheș, OUT

La Arad, FCSB nu se va putea baza pe Siyabonga Ngezana și Vlad Chiricheș. Mihai Stoica anunțase deja că fundașul sud-african are o leziune de menisc, motiv pentru care nu va mai juca până nu se va opera.

"MM (n.r - Mihai Stoica) a spus totul la TV, deci n-are sens să mai vorbesc și eu despre Ngezana. Ngezana este OUT, nu știu când va reveni. 

Chiricheș nu va fi în lot. S-a antrenat cu noi până acum două zile. După, nu a mai participat, deci nu va face deplasarea cu noi la Arad", a mai pus Charalambous.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!