Gigi Becali și Andrei Nicolescu bătuseră palma pentru transferul lui Marius Ștefănescu în schimbul sumei de 300.000 de euro. În cele din urmă, extrema nu va ajunge la Dinamo, ci la U Cluj, după cum a anunțat Becali, sâmbătă seară.

Basarab Panduru: "Transferul lui Ștefănescu mi se pare un moft pentru U Cluj. Dacă vrei să joci, la Dinamo cred că trebuia"

Basarab Panduru nu înțelege decizia lui U Cluj de a-l transfera pe Ștefănescu, în condițiile în care pe poziția de extremă dreapta îl are deja pe Issouf Macalou. Fostul internațional crede că pentru Ștefănescu ar fi fost mai indicat un transfer la Dinamo.

"Andrei Nicolescu spunea că îi cam fură pe toți jucătorii lor. Ei pun ochii pe câte un jucător și pleacă în altă parte. Aici mi se pare aceeași chestie. Din ce am înțeles, Gigi l-a sunat pe Nicolescu, i-a cerut 300.000 de euro, dar i-a zis să se înțeleagă cu jucătorul. Până la urmă, intră Clujul.

Clujul, sincer să fiu, mai degrabă are nevoie de vârf. E Lukic acolo, dar poate să joace titular? Thiam, când era Blănuță, juca într-o parte. Ei au acolo, pe dreapta. Cred că Ștefănescu e un moft mai degrabă pentru U Cluj. Mi se pare un moft!

La Dinamo avea loc. Dacă vrei să joci, la Dinamo cred că trebuia. La U Cluj ai adversar care e bun, mie îmi place Macalou", a spus Panduru, la Prima Sport.

Gigi Becali anunță că Ștefănescu a semnat cu U Cluj

Universitatea Cluj a intrat ”pe fir” și a reușit deja să obțină semnătura mijlocașului de la FCSB. Anunțul a fost făcut chiar de Gigi Becali. În schimbul lui Ștefănescu, ”studenții” vor plăti 300.000 de euro.

„Eu am înțeles că el deja a semnat cu U Cluj, așa mi-a spus Meme. El s-a înțeles cu ei. Eu când nu mai vreau un jucător, poate să-l ia și CFR, și Craiova, și Rapidul. U Cluj mi-a trimis oferta de 300.000. Așa mi-a zis Meme, că cică ar fi semnat deja”, a spus Becali, la Digi Sport.

Negocierile dintre Dinamo și Ștefănescu s-au blocat la capitolul ”salariu”. Mijlocașul încasează 18.000 de euro pe lună la FCSB și nu ar vrea să primească mai puțin la noua sa echipă. ”Câinii” i-au oferit 16.500, dar și bonusuri consistente în funcție de performanțele individuale și de cele ale echipei.

  • În 49 de meciuri disputate pentru cei de la FCSB în toate competițiile, Ștefănescu a marcat de nouă ori și a oferit patru pase decisive.