Favoritul patronului anul trecut, când a fost transferat pentru 1,3 milioane de euro de la Sepsi, Ștefănescu nu l-a impresionat pe omul care decide totul la FCSB, astfel că a fost scos din lot.

Inițial, Becali l-a propus la Dinamo pentru o sumă mult mai mică, de 300.000 de euro, variantă acceptată de oficialii ”câinilor”. Chiar dacă transferul părea ca și făcut, lucrurile s-au blocat la negocierile pentru salariul jucătorului.

Gigi Becali anunță că Ștefănescu a semnat cu U Cluj

Universitatea Cluj a intrat ”pe fir” și a reușit deja să obțină semnătura mijlocașului de la FCSB. Anunțul a fost făcut chiar de Gigi Becali. În schimbul lui Ștefănescu, ”studenții” vor plăti 300.000 de euro.

„Eu am înțeles că el deja a semnat cu U Cluj, așa mi-a spus Meme. El s-a înțeles cu ei. Eu când nu mai vreau un jucător, poate să-l ia și CFR, și Craiova, și Rapidul. U Cluj mi-a trimis oferta de 300.000. Așa mi-a zis Meme, că cică ar fi semnat deja”, a spus Becali, la Digi Sport.

Negocierile dintre Dinamo și Ștefănescu s-au blocat la capitolul ”salariu”. Mijlocașul încasează 18.000 de euro pe lună la FCSB și nu ar vrea să primească mai puțin la noua sa echipă. ”Câinii” i-au oferit 16.500, dar și bonusuri consistente în funcție de performanțele individuale și de cele ale echipei.

  • În 49 de meciuri disputate pentru cei de la FCSB în toate competițiile, Ștefănescu a marcat de nouă ori și a oferit patru pase decisive.

Marius Ștefănescu, la U Cluj

La Universitatea Cluj, Marius Ștefănescu va fi al doilea cel mai bine cotat fotbalist din lot. Este evaluat la 1,2 milioane de euro, la egalitate cu Ovidiu Bic și Alessandro Murgia. Topul este condus de Edvinas Gertmonas (1,4 milioane de euro).

Sub comanda lui Ioan Ovidiu Sabău, Ștefănescu va juca în cupele europene. Echipa este implicată în preliminariile Conference League, acolo unde va juca împotriva celor de la Armenia-Ararat (0-0 în tur). Dacă se vor califica, ardelenii vor întâlni învingătoarea dublei dintre Aktobe și Sparta Praga (2-1 în tur).