Liga 1

"Nu a fost un accident, am construit totul!" Hagi a vorbit despre titlul Viitorului si despre marele vis pentru Ianis! Unde vrea sa ajunga Hagi Jr

The Guardian a publicat un amplu material despre campioana Romaniei, Viitorul, si omul din spatele tuturor succeselor clubului la toate nivelele, Gica Hagi.

SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 22 Iulie 2017, 08:54
Data actualizarii: Sambata 22 Iulie 2017, 09:11

Jurnalistul Nick Ames de la The Guardian a mers la Ovidiu pentru a vedea cum a fost posibila minunea FC Viitorul, echipa creata in urma cu 8 ani care a devenit campioana sezonul trecut. Cu contributia jurnalistului ProTV, Emanuel Rosu, Ames a asistat la o zi din viata clubului si a vorbit cu Gica Hagi despre Viitorul, Academie si fotbal, in general.

Hagi a laudat modul in care se descurca echipele de juniori ale Angliei. Cea de la Under 20 a castigat titlul mondial, primul dupa cel obtinut de echipa de seniori in 1966. Hagi a dezvaluit si ca si-ar dori ca fiul sau sa ajunga in Premier League daca nu el nu a putut.

"Mi-am dorit sa joc in Anglia. Stiu ca oamenii de acolo ma plac si ma apreciaza; ar fi fost extraordinar pentru mine, o mare placere. Dar imi voi lasa fiul sa faca asta. Unde nu am apucat eu sa joc, il voi lasa pe el sa o faca. Aveti cea mai frumoasa tanara nationala. Aceasta este opinia mea. Ati castigat atatea partide la fiecare nivel vara aceasta si daca echipa de seniori pune la punct cateva detalii puteti lupta pentru Campionatul Mondial sau cel European din nou.

Cred ca jucati prea mult. Jucatorii sunt extenuati cand ajung la turneele finale. Nivelul primei ligi este foarte ridicat si jucatorii nu mai sunt proaspeti. Anglia incepe puternic si apoi esueaza. Aveti calitate mare dar jucatorii nu sunt pregatiti mental si apoi cad fizic" i-a spus Hagi jurnalistului britanic.

Hagi, cel care poate numi fiecare jucator din Academie chiar si incepand de la copiii sub 7 ani, lucru remarcat si de The Guardian, recunoaste ca nu se astepta ca echipa mare sa devina campioana atunci cand a inceput proiectul in 2009.

"Sa castigam campionatul nu a fost obiectivul nostru, a fost o surpriza, pentru ca pur si simplu noi doar am vrut sa ne mentinem sus. Dar nu a fost un accident. Am inceput din nimic si a trebuit sa stim cum sa construim succesul. Nu e vorba despre bani, e ultimul lucru la care ma gandesc. E vorba despre munca, munca si daruire. Nu am planuit tot ce am castigat pana acum, dar am reusit si e fantastic.

Romania trebuie sa investeasca in tineri. Este singurul mod prin care putem crea o noua generatie de jucatori precum cea din care am facut parte, una care sa poata sa provoace pe oricine. Poate putem sa ghidam una chiar mai buna. Acesta este obiectivul meu" a mai spus Gica Hagi.

Antrenorul-patron de la Viitorul are si un mod de a revolutiona cea mai importanta competitie inter-cluburi, UEFA Champions League. "Campioanele din Romania, Serbia, Croatia si Polonia ar trebui sa patrunda direct in grupele Ligii Campionilor. Daca as avea puterea sa schimb asta, as face-o imediat. Situatia din acest moment doar ne separa si mai mult de echipele din vestul Europei. Nu are niciun sens ca o tara precum Romania sa nu aiba echipa anul in Liga Campionilor, in conditiile in care Steaua a castigat Cupa Campionilor in 1986" a mai spus Hagi.

CITESTE SI
ULTIMELE STIRI

Modifică setările cookies