Noul director sportiv al FC Rapid, Mauro Pederzoli, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că mentalitatea italiană şi cea românească în fotbal se aseamănă, arătându-se încrezător că va reuşi să colaboreze foarte bine cu antrenorul Costel Gâlcă.
"Între directorul sportiv şi antrenorul principal există un dialog fluid. Dar ideea mea este că, la Rapid, pe primul loc este clubul.
Aşadar, clubul ia deciziile. Desigur, se consultă cu stafful tehnic, cu ceilalţi responsabili. Dar clubul este cel mai important lucru aici.
Dacă ar fi să vorbesc despre experienţa mea cu jucători sau antrenori români, începând cu Lucescu, acum mulţi ani la Brescia, fiecare experienţă a fost foarte bună. Din acest motiv, am cu fiecare dintre ei o relaţie bună chiar şi după mulţi ani.
Aşadar, cred că mentalitatea italiană în fotbal este destul de apropiată de cea românească. În experienţa mea, a fost destul de uşor să lucrez cu ei, întotdeauna", a declarat Pederzoli.
Care sunt obiectivele Rapidului în noul sezon
Referitor la obiectivele echipei în viitorul sezon, italianul a spus că Rapid ţinteşte unul dintre locurile care să îi permită să evolueze în cupele europene:
"În ceea ce priveşte obiectivele, desigur, vrem să revenim să concurăm în partea de sus a clasamentului, pentru locurile care duc în Europa.
Acum avem un nou antrenor, este foarte important, pentru că vine cu un nou stil de joc. Aşa că cel mai important lucru acum este să înţelegem ce gândeşte antrenorul despre această echipă, despre aceşti jucători.
Apoi, desigur, piaţa este deschisă şi este foarte mare. Şi să ai o piaţă atât de mare e o oportunitate. pentru că îţi permite să înţelegi nivelul real al echipei şi apoi să faci unele intervenţii.
Nu-mi plac revoluţiile, cred că un club ca Rapid trebuie să acţioneze pe piaţă analizând foarte, foarte atent, foarte profund, fiecare situaţie.
Aşa că vor veni nişte jucători noi, dar acum este prea devreme să discutăm despre asta. Totuşi, nu cred că vom schimba mulţi jucători, cu siguranţă. Eu vorbesc despre jucători, pentru mine, diferenţa nu e între străini şi români, ci între jucători buni şi jucători slabi".
Andrei Borza, următoarea ”marfă” pentru export
Întrebat dacă Andrei Borza va pleca de la Rapid în această vară, Pederzoli a afirmat că fundaşul giuleştean este urmărit de foarte multe echipe:
"Avem un tânăr jucător foarte bun şi ştiu că multe cluburi europene importante îl cunosc şi îl urmăresc, deci vom vedea.
În acest moment, el este jucătorul Rapidului şi suntem foarte fericiţi şi mândri că îl avem alături de noi.
Aşadar, vom vedea ce se va întâmpla pe piaţă''.
Unul dintre obiectivele lui Mauro Pederzoli este să găsească echilibrul între partea financiară şi cea sportivă.
"Întotdeauna, pentru un director sportiv, scopul este să găsească echilibrul între partea financiară şi partea sportivă. Consider că aceasta este esenţa muncii mele. Să înţelegi unde eşti, să înţelegi clubul, să înţelegi echipa, să lucrezi pentru a avea o echipă de succes pe teren şi un club de succes în afara terenului.
Deci, echilibrul este esenţial pentru mine. Aceasta este o mare provocare pentru mine. Mi-ar plăcea să pot spune că o pot rezolva într-o zi, dar ştiu că este imposibil. Dar pot garanta că toate eforturile mele vor merge în acea direcţie. Am nevoie şi vreau să cunosc fotbalul românesc cât mai repede", a adăugat acesta.
Cum va fi în continuare relația Genoa - Rapid
"Nu cred că e vorba de a câştiga cineva dintre Genoa şi Rapid, suntem fraţi.
Deci, nu există o competiţie între noi. Cred că trebuie să profităm de faptul că avem acelaşi proprietar cu Genoa, pentru că avem posibilitatea să fim coordonaţi cu ei, mai ales în scouting.
Deci, nu e vorba despre a câştiga sau a pierde. Este vorba despre a profita de situaţie. Cred că toată lumea din Europa ştie că Genoa şi Rapid sunt aceeaşi echipă.
Este important, pentru că atunci când vrei să faci o mişcare pe piaţă, este important ca toţi să ştie că a juca la Rapid înseamnă a juca într-o echipă foarte apropiată de Genoa", a completat oficialul echipei Rapid.
În ceea ce îi priveşte pe jucători, Pederzoli a spus că va trebui să muncească la mentalitatea acestora, pe lângă pregătirea tehnică de care se va ocupa Costel Gâlcă:
"Este nevoie să transmitem cultura muncii, respectul pentru reguli, respectul pentru colegi, pentru adversari, pentru suporteri. Este vorba despre un milion de lucruri mici şi nu este o treabă uşoară.
Toată lumea vrea să câştige, n-am cunoscut niciodată pe cineva care să spună că vrea să piardă, dar nu toţi sunt capabili să facă lucrurile corecte pentru a câştiga. Iar lucrurile corecte pentru a câştiga înseamnă să munceşti din greu în fiecare zi, să fii profesionist în fiecare moment, să fii conştient că reprezinţi ceva important, cum e Rapid, în fiecare moment, nu doar pe teren.
Sunt o mulţime de lucruri mărunte care pot schimba mentalitatea. Apoi, fotbalul înseamnă calitatea jucătorului, tactica, pregătirea fizică. Dar mentalitatea înseamnă să înţelegi că, dacă vrei să câştigi, trebuie să munceşti din greu în fiecare zi, în fiecare moment".