Dinamo a condus în două rânduri, însă Rapid a egalat de fiecare data, iar Vulturar a marcat golul victoriei pentru giuleșteni pe final de meci.

Suspendare pentru Istvan Kovacs după derby-ul Rapid - Dinamo

Partida a avut parte și de o fază extrem de controversată. Cu câteva secunde înainte de golul prin care Claudiu Petrila a restabilit egalitatea în minutul 67, s-a petrecut o fază uluitoare.

Chiar sub privirile lui Istvan Kovacs, Andrei Borza l-a împins pe Alexandru Musi, însă centralul a lăsat jocul să continue. Ulterior, venit golul superb semnat de Claudiu Petrila.

După meci, dinamoviștii au acuzat arbitrajul, iar Andrei Nicolescu, președintele formației din ”Ștefan cel Mare”, a cerut chiar suspendarea arbitrului.

Conform GSP, Istvan Kovacs nu va mai fi delegat în Superliga României la cel puțin câteva etape și se pare că sunt șanse destul de mici de a mai conduce vreo partidă în turul play-off-ului. Comisia Centrală a Arbitrilor n va anunța însă o decizie oficială în acest sens.

”(n.r. Veți cere suspendarea lui Kovacs?) Evident, vom cere și conversația de la VAR, și recuzarea celor doi arbitri, inclusiv zona VAR. (n.r. adică și Kovacs și Cătălin Popa să nu vă mai arbitreze în play-off, asta veți cere?) Dacă se poate să nu ne mai întâlnim, pentru că e foarte complicat.

Îmi aduc aminte acel meci cu FCSB în care același cuplu de arbitri nu a văzut un henț evident la Ngezana sau la Dawa. Atunci am încercat să fim foarte atenți în declarații și să arătăm respect pentru arbitrajul din România. E treaba dânșilor și e treaba CCA-ului să vadă asta”, a spus Nicolescu după meci, conform Fanatik.