FC Botoșani este lider, cu 32 de puncte, la egalitate cu echipa de pe locul doi, Rapid. Universitatea Craiova ocupă locul trei, cu 29 de puncte, la două lungimi în fața lui Dinamo. FCSB este abia pe locul opt în ierarhie, cu 19 puncte, în timp ce CFR Cluj ocupă loc de baraj, cu 13 puncte.
Ce șanse are FCSB să se califice în play-off
Specialiștii de la Football Meets Data au analizat situația din Superliga României și au stabilit echipele cu cele mai mari șanse să se califice în play-off.
Statisticienii au remarcat revenirea celor de la FCSB, dar și faptul că FC Botoșani continuă să se mențină în vârful ierarhiei. De altfel, experții au scris că CFR Cluj se află într-o ”groapă adâncă”.
Conform Football Meets Data, echipele cu cele mai mari șanse să ajungă în play-off sunt Rapid și Universitatea Craiova, fiecare cu 99% șanse. Cele două rivale sunt urmate îndeaproape de FC Botoșani, cu 97% șanse.
Pe locul patru din punctul de vedere al statisticienilor este Dinamo, cu 83% șanse să ajungă în play-off. FCSB, campioana României, este cotată cu a cincea șansă (62%), având în vedere startul foarte slab al roș-albaștrilor. A șasea echipă în opinia experților este FC Argeș, cu 52% șanse.