Mirel Rădoi, precaut înaintea confruntării cu CFR Cluj: "Are cel mai bun antrenor din România"

Mirel Radoi CFR Cluj Universitatea Craiova Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 09 Septembrie 2022, 14:48
Data actualizarii: Vineri 09 Septembrie 2022, 15:06

Mirel Rădoi consideră că CFR Cluj, adversara de duminică, din etapa a 10-a a Superligii de fotbal, este cel mai dificil de până acum, în acest sezon.

"O să întâlnim o adversară foarte bună, campioană în ultimii cinci ani, o echipă bine organizată defensiv, asta s-a observat şi aseară. Chiar dacă a fost dominată la nivel de posesie, a contracarat foarte bine momentele de posesie cu tranziţia negativă. O echipă care nu are nevoie de prea multe prezentări. Are cel mai bun antrenor din România, cel mai bun lot, ne va aştepta o partidă dificilă, dar trebuie să ne ridicăm şi noi la nivelul adversarului.

Îi respectăm pe cei de la CFR, dar respectul trebuie să fie până la începutul partidei. Problema va fi mare dacă noi nu ne vom pregăti aşa cum am făcut-o în această săptămână, pentru că vom întâlni cel mai dificil adversar dintre cei pe care i-am întâlnit până acum. CFR se află pe o poziţie nu foarte bună în clasament, vine după două partide pierdute şi, din punctul ăsta de vedere, pentru Dan Petrescu şi CFR Cluj este aproape imposibil să urmeze şi a treia înfrângere. Am spus aproape imposibil, pentru că nu este imposibil, şi noi trebuie să facem ceea ce a reuşit să facă Botoşani", a declarat Rădoi în cadrul unei conferințe de presă.

Rădoi: "Lupta este încă la început"

"Nu aş putea spune că e o presiune mai mare de o parte sau alta, e aceeaşi presiune şi la ultima clasată. Cu asta trebuie să ne obişnuim, atât antrenorii, cât şi jucătorii. Lupta între echipe este deocamdată la început, încercăm să acumulăm cât mai multe puncte fiecare dintre noi, apoi se vor înjumătăţi. Echipa de pe primul loc nu se poate numi câştigătoare până la intrarea în play-off", a completat antrenorul formaţiei craiovene.

Universitatea Craiova va întâlni CFR Cluj, duminică, în deplasare, pe stadionul "Constantin Rădulescu", de la ora 21:30, într-o partidă din etapa a 10-a a Superligii.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!